Top

Patru firme sucevene de contabilitate au fost premiate la nivel național de CECCAR



Dionisie Marcan, presedintele CECCAR Suceava
Dionisie Marcan, presedintele CECCAR Suceava

Patru firme de contabilitate din județul Suceava au fost premiate în topul național al celor mai bune societăți membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. Ceremonia de premiere a avut loc în cadrul celei de-a opta ediții a „Zilei naționale a contabilului român”, eveniment organizat de CECCAR – filiala Suceava. Astfel, locul I și premiul special al anului 2012 a fost acordat firmei Management Account SRL, locul II și titlul „firma de top a anului 2012” a fost primit de SC Lust Expert SRL, iar locul al III-lea a fost primit de SC Card Expert SRL, SC Expert Contab SRL.
Pe de altă parte, trebuie spus că filiala Suceava a CECCAR a acordat mai multe premii la nivel local. Astfel, diplomele de merit pentru „colaborarea cu președintele Marin Toma și contribuția la dezvoltarea profesiei contabile” au fost primite de către Ioan Iordache – expert contabil de onoare și de Mona Luisa Grigore – director executiv al CECCAR Suceava.
Premiile pentru cifra de afaceri realizată în anul 2011 și plata integrală a cotizațiilor profesionale în ultimii trei ani au fost acordate pentru SC Contasist SRL, SC Evcont Consulting SRL, Mihai Ursache – expert contabil liber profesionist și Mihaiela Gabriela Șerban – expert contabil profesionist angajat.
CECCAR Suceava a mai acordat premii pentru întreaga carieră, acestea fiind primite de către Ioan Vașcovici – expert contabil de onoare și Mihail Grigoriu – expert contabil liber profesionist. Nu în ultimul rând, Federația Patronală a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava, Tribunalul Suceava și Direcția Generală a Finanțelor Publice au primit diplome pentru buna colaborare pe care au avut-o cu CECCAR Suceava.
În discursul său, președintele CECCAR Suceava, Dionisie Marcan, a ținut să precizeze că „manifestările organizate anul acesta cu ocazia «Zilei naționale a contabilului român» se desfășoară sub egida «Drumuri prin memoria profesiei contabile», ca un omagiu adus celui care a fost președintele CECCAR, prof.univ.dr. Marin Toma, plecat dintre noi la 28 mai 2012”.
Filiala Suceava a CECCAR are 537 de membri, din care 342 de experți contabili, 115 de contabili autorizați și 80 de societăți de contabilitate și expertiză contabilă autorizate.