Sancțiuni

Patru firme sucevene au fost amendate de ITM pentru că aveau muncitori la negru

Romeo Butnariu, șeful ITM Suceava
Romeo Butnariu, șeful ITM Suceava

Patru firme sucevene au fost sancționate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava pe motiv că aveau muncitori fără forme legale de angajare. Șeful ITM Suceava, Romeo Butnariu, a precizat că la cele patru firme au fost găsite șase persoane care nu aveau contracte de muncă. Romeo Butnariu a mai precizat că în cursul lunii aprilie a.c., inspectorii de muncă suceveni au efectuat 297 de controale, din care 203 în domeniul relațiilor de muncă și 94 în domeniul securității și sănătății în muncă. El a arătat că pentru toate deficiențele constatate, ITM Suceava a aplicat 115 sancțiuni contravenționale cu o valoare totală de 38.500 de lei.
Romeo Butnariu a declarat că în domeniul relațiilor de muncă, în urma celor 203 controale au fost date 29 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 34.500 de lei.
Pe parcursul lunii aprilie, inspectorii ITM Suceava au depistat 95 de persoane care desfășurau muncă nedeclarată, din care opt persoane ale căror contracte individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității și 81 de persoane ale căror contracte individuale de muncă au fost transmise în registrul general de evidență a salariaților fără respectarea termenului legal. La acestea se adaugă cele șase persoane depistate fără forme legale de angajare, cele patru firme fiind sancționate cu suma de 20.000 de lei.
În același timp, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii ITM Suceava au efectuat 94 de controale, fiind aplicate 86 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor aplicate fiind de 4.000 lei.
Romeo Butnariu a precizat că principalele deficiențe constatate în domeniul securității și sănătății în muncă se referă la neefectuarea controlului medical periodic, nestabilirea atribuțiilor lucrătorilor, lipsa autorizației de funcționare din punct de vedere al securității și sănătății în muncă sau nedesemnarea lucrătorilor pentru asigurarea măsurilor de prim ajutor;
Pe de altă parte, Butnariu a precizat că la începutul lunii mai 2017, în județul Suceava erau înregistrate 124.901 de contracte individuale de muncă active, din care 117.394 pe durată nedeterminată și 7.507 pe durată determinată.

Recomandări

Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 7.000 de lei la mai multe firme care au angajați cetățeni străini

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra
Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra

Protecția Consumatorilor este decisă să închidă firma de modelling reclamată că înșală sucevenii care aspiră la o carieră de model