Patru elevi suceveni sunt în finala Festivalului Național „LicArt”, cea mai mare competiție de arte adresată tinerilor din clasele IX-XII din România, ajunsă la cea de-a XIX-a ediție.
Astfel, din cele zece creații poetice calificate în ultima etapă a concursului, patru sunt semnate de liceeni din județul nostru.
Este vorba despre Denisa Paula Arcip cu poezia „Păstrarea distanțelor”, Sorina Rândașu cu poezia „tenderness is a suitable word”, Vlad Berariu cu „băieții din spatele bisericii” și Iuliana Ursachi cu poezia „POZE”. Aceasta din urmă este elevă a Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” Siret, iar primii trei enumerați învață la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava.
Poeziile acestora pot fi citite pe pagina online a festivalului, la https://www.licart.ro/finaliste_poezie.php.
Juriul care a apreciat poeziile adolescenților români a fost alcătuit din: Andrei Dosa – poet, Paul Cernat – critic literar și Răzvan Țupa – poet.
Pentru cei mai buni finaliști, juriul va oferi trei premii în valoare de 1.500, 1.000, respectiv 500 de lei.
„Au fost înscrise peste 5.700 de creații, de 1.533 concurenți, iar Marile Jurii au desemnat finalistele ediției a 19-a a celui mai mare concurs de arte din România, LicArt”, au menționat organizatorii.
De altfel, finaliștii (de la cele două secțiuni – Fotografie și Poezie) vor fi invitați în tabăra de creație ”LicArt”, programată deocamdată pentru această primăvară, unde vor beneficia de ateliere de creație și activități cultural-educative.
Reamintim că în 2019, eleva Sorina Rîndașu, de la Colegiul „Petru Rareș” Suceava, și-a adjudecat Premiul al II-lea și 1.200 de lei, cu poezia „Script”.
Organizatorii spun că prin participarea la „LicArt” liceenii au oportunitatea de a deveni cunoscuți și apreciați pentru talentul lor. Mai mult, aceștia interacționează cu tineri din toată țara și au șansa de a participa la tabăra de creație. De asemenea, aceștia pot fi remarcați de una dintre personalitățile importante din domeniile fotografic și literar care sprijină acest festival prin participarea în juriile care desemnează câștigătorii.
„«LicArt» rămâne printre prea puținele spații de afirmare a valorii, în care tinerii se pot exprima, pot comunica, pot fi recunoscuți și înțeleși”, au mai adăugat inițiatorii festivalului.