La aproximativ 20 de kilometri de civilizație, mai exact de orașul Broșteni, Dârmoxa pare un sat care există doar pe hartă, nu și în conștiința autorităților. Așezarea pitorească mai numără astăzi puțini locuitori, cei angajați pot fi numărați pe degetele de la mâini, însă cu toții trag nădejde că drumul până „în oraș” va fi adus la parametrii decenți.
Drumul până la Dârmoxa este aproape impracticabil și parcă prevestește că satul este uitat de lume. Tinerii încearcă să se desprindă de Dârmoxa și pleacă să-și facă o viață în orașele din apropiere, prin urmare numărul copiilor din sat este mic.
Cu toate acestea, o situație cel puțin neobișnuită individualizează Dârmoxa de orice alt sat din țară. Ani de-a rândul, la școala primară de acolo, clopoțelul a sunat ba pentru patru, ba cinci sau șase elevi.
Din cauza numărului redus de elevi, unitatea a stat în vizorul Inspectoratului Școlar Județean în vederea închiderii. Pentru că sunt prea mici să devină navetiști, iar plata unei chirii e peste posibilitățile părinților, învățătoarea din sat, Ionela Păcurar, a propus autorităților locale să-i școlarizeze pe copii acasă la ea, inițiativă ce a fost agreată.
„Chiar și în aceste condiții, nu ne jucăm de-a școala”
Noțiunea de „școală” e diferită pentru cele patru eleve de școală primară de la Dârmoxa. În fiecare dimineață elevele își pun ghiozdanele în spate și pornesc spre casa învățătoarei Ionela Păcurar, însă nu în vizită, ci „la școală”. De la începutul anului școlar, elevele învață în sufrageria cadrului didactic și nu o într-o școală ca ceilalți elevi din țară.
Construită în 1938, Școala Primară din sat se află într-o stare avansată de degradare și ar fi reprezentat un pericol pentru elevi. Mai mult de atât, încăperile sunt extrem de răcoroase, iar sobele din săli nu pot asigura confortul termic celor mici.
Astfel, la inițiativa învățătoarei din sat, școală sau acasă, serviciu sau cămin au devenit sinonime pentru ea, iar despre compromisul făcut aceasta mărturisește că „am vrut să le fie bine copiilor, iar acum e doar o familie mai mare”. Casa acesteia este în apropierea școlii, astfel că cei mici nu au mult de mers.
„Chiar și în aceste condiții, nu ne jucăm de-a școala. Nu cred că elevilor le lipsește ceva care să-i facă să se simtă altfel decât la școală, poate doar o tablă, însă sperăm să primim un flipchart. E exact atmosfera dintr-o unitate de învățământ”, spune învățătoarea. Catalogul clasei are doar trei file scrise, în Dârmoxa fiind patru elevi de ciclu primar: Roxana și Florentina (clasa pregătitoare), Denisa (clasa a II-a) și Ana Maria (clasa a IV-a). Elevelor le place la noua școală, e cald, iar toaleta nu este în spatele curții. Au în „sala de clasă” șemineu, canapea, televizor, dotări de care colegi din alte școli cu certitudine nu dispun.
„Soțul meu pleacă dimineața la 7 și se întoarce la 4. Nu zice nimic, se gândește și el la copii și știe că nu există altă soluție”, mărturisește învățătoarea.
Condamnați să rămână neșcolarizați, dacă nu exista această soluție
Dacă nu s-ar fi găsit această soluție de compromis, cel mai probabil, cele patru eleve ar fi rămas fără prea multă școală.
Situația materială a familiilor lor nu ar fi permis plata unei chirii în Broșteni sau Vatra Dornei, iar o mașină sau un microbuz școlar nu ar fi putut transporta zilnic copiii către alte școli din cauza drumurilor deplorabile și a distanțelor mari.
„Părinții au spus că nu-și mai dau copiii la cursuri, dacă școala se desființează”, spune învățătoarea.
Învățătoarea ne povestește că o clasă formată din puțini elevi poate avea și avantaje, studiul îndeaproape cu elevii sau întreprinderea unor activități deosebite (modelatul lutului) fiind unele dintre ele. Mai mult de atât, aceasta povestește de câteva dintre fostele sale eleve care în prezent urmează ciclul gimnazial și care au rezultate foarte bune.
„Vin și îmi povestesc că au note de 10 la limba română, la matematică și sunt foarte mândră de ele”, spune învățătoarea.
Ionela Păcurar spune că nu este ajutată de autorități la plata utilităților, însă facturile nu îi sunt cu mult mai piperate de când le predă copiilor acasă. În schimb, a găsit sprijinul acestora, precum și al celorlalți colegi ai săi de la Broștenil care o țin la curent cu ultimele noutăți. La Dârmoxa semnal la telefon nu există și abia de curând Ionela Păcurar a reușit să se conecteze la o rețea de internet.
Copiii mai mici de 6 ani nu au unde merge la grădiniță
Ana Maria, eleva din clasa a IV-a, a învățat trei ani în vechea școală. E bucuroasă că în acest an nu mai este nevoită să îndure frigul din fosta sala de clasă, însă spune că și-ar dori să aibă mai mulți colegi.
„Era cam frig acolo, dar aici e mai cald și mai bine. La anul am să mă duc la școala din Broșteni. În timpul liber mă duc la bunica și la Roxi. Copiii de vârsta mea învață în Broșteni, nu stau aici”, spune eleva.
Florentina este elevă în clasa pregătitoare, iar faptul că învață la „doamna” acasă nu i se pare ciudat, asta pentru că nu a avut încă ocazia să învețe într-o școală adevărată. Și ea și-ar dori să aibă mai mulți colegi, măcar mai mulți copii de vârstă apropiată în sat.
Copiii mai mici de 6 ani din sat nu au unde merge la grădiniță, deci stau acasă. Învățătoarea spune că este dispusă să îi primească și pe aceștia la ea acasă.
Mama unei eleve: „Nici ambulanța nu vine aici”
Pe băncile școlii primare din Dârmoxa au învățat zeci de generații de elevi. De-a lungul timpului clădirea a avut parte doar de mici cârpeli, iar trecerea anilor și-a lăsat nemilos amprenta.
Pentru ca micuții să resimtă mai puțin frigul din clase, învățătoarea povestește că adusese de acasă un calorifer electric, iar în pauzele dintre ore, elevii își țineau piciorușele între elemenți. Când vechea școală încă funcționa, Ionela Păcurar era și învățătoare, și paznic, și femeie de serviciu.
Părinții sunt bucuroși că ai lor copii au parte de condiții decente în acest an școlar.
Mariana Târșu, mama Anei Maria, spune: „Era frig tare în școală. Duceam lemne cu sacii la școală. Clădirea e rea, veche, i se duc și tavanele. La anul fetița va merge la Dorna sau Broșteni, va sta în gazdă de la 10 ani”. Femeia spune că e greu să trăiești într-un sat aproape uitat de lume, unde viitorul copiilor stă sub semnul întrebării. „Suntem izolați aici, mai ales iarna, când ninge nu mai putem ieși din sat nici spre Dorna, nici spre Broșteni. Nici ambulanța nu vine aici. Nici nu ai cum să te descurci aici, nu avem unde lucra, multe case sunt părăsite”, spune Mariana Târșu.
Cu traiul din satul Dârmoxa, sătenii s-au obișnuit, cu toate că acesta s-a dovedit, nu de puține ori, periculos.
„Mai avem și vizitatori în sat – lupi, cerbi. În prima zi de școală, lupul mi-a mâncat câinele din curte, din fața casei”, spune învățătoarea Ionela Păcurar.
Ministrul Educației cunoaște situația de la Dârmoxa
Despre situația de la Dârmoxa, directorul Liceului Broșteni, prof. Gheorghe Pancu, spune că „orice alternativă – gazda sau naveta – nu era viabilă, astfel că aceasta este cea mai bună soluție”.
Potrivit acestuia, „școala a fost propusă spre desființare, dar în urma unor demersuri făcute de noi, acest lucru nu s-a întâmplat. Învățătoarea este calificată, a luat o notă bună la concursul de titularizare. Dacă se desființa școala, acelor copii li se anula șansa de a merge la școală”. Acesta a menționat că ministrul Educației, Remus Pricopie, cunoaște situația de la Dârmoxa despre care a declarat că e bine că s-a găsit această soluție.
