Accident în Giurgiu

Patru copii, care se întorceau de la săniuș, au fost loviți de un șofer băut

Patru copii din Giurgiu cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani au fost transportați la Spitalul Județean Giurgiu, după ce opt copii ce se întorceau de la săniuș au fost loviți de o mașină condusă de un fost șef al Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, care era sub influența alcoolului.

Șoferul autoturismului, în vârstă de 65 de ani, fost șef al Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu, a fost verificat cu etilotestul, stabilindu-se că acesta avea o alcoolemie de 0,7 miligrame/litru de alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au stabilit că cei opt copii care se întorceau de la săniuș erau pe mijlocul șoselei în momentul în care au fost loviți de mașina condusă de fostul polițist, tronsonul din respectivă neavând trotuare.
Doi dintre copii, unul cu o fractură la o mână, celălalt cu o fractură la picior, au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul „Bagdasar Arseni” pentru investigații tomografice, iar celelalte două victime ale accidentului, care au suferit echimoze și leziuni ușoare, nu au necesitat internarea în Spitalul din Giurgiu.

Recomandări

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă