Patru bărbați aflați în arestul Poliției Județene Cluj au evadat



Patru bărbați aflați în arestul Poliției Județene Cluj, trei pentru furt calificat și unul pentru tentativă de omor, au evadat, sâmbătă seară, din arestul IPJ, la ora transmiterii acestei știri fiind instituită o alertă în întreg județul pentru căutarea evadaților, informează Mediafax.Trei dintre cei patru tineri evadați din arestul Poliției Județene Cluj au fost prinși, în noaptea de sâmbătă spre duminică și, respectiv, duminică dimineață, polițiștii continuând căutările pentru găsirea celui de-al patrulea evadat, după ce, sâmbătă seară, l-au prins pe minorul de 16 ani.Aceleași surse au mai precizat pentru MEDIAFAX că cel de-al treilea evadat a fost prins, duminică dimineață, în jurul orei 07:00, în zona gării din Cluj-Napoca, fiind vorba despre Tiberiu Lăcătuș, de 22 de ani, care fusese arestat preventiv pentru tentativă de omor.Cei doi bărbați au fost duși în fața procurorului de caz pentru a fi audiați, au mai spus sursele citate.Potrivit polițiștilor, la ora actuală, căutările sunt continuate pentru depistarea și prinderea ultimului evadat, fiind vorba despre Alexandru Cristian Bartuș, de 32 de ani, care are 1.80 metri înălțime, iar în momentul dispariției purta o bluză vernil, de nuanță deschisă, haină și pantaloni sport, gri, cu două dungi albastre și pantofi sport, alb cu negru.Primul dintre cei patru tineri evadați din arestul Poliției Județene Cluj, Daniel Cătălin Baciu, în vârstă de 16 ani, a fost prins, sâmbătă seară, în zona gării din Cluj-Napoca, la câteva ore după dispariție.



Recomandări

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Condamnat pentru conducere fără permis, a gonit cu 200 de km/h cu poliția după el, dar a stat în arest doar 24 de ore