Patru autovehicule au fost implicate într-un accident produs joi la prânz, pe E 85, între localitățile Dărmănești și Dănila. În impactul produs în jurul orei 13.30 între un autotren înmatriculat în Turcia și alte trei vehicule, două autoutilitare și un autoturism, au fost implicate șase persoane, din care două au fost rănite ușor.
Din primele cercetări făcute de polițiști la fața locului, accidentul s-a produs din cauza vitezei neadaptate, pe un drum alunecos, cauzat de ninsoarea căzută în timpul dimineții și în momentul accidentului.
Martorii povestesc că șoferul unui tir înmatriculat în Turcia, care circula cu viteză neadaptată condițiilor de drum, a pierdut controlul volanului și după ce mașina a derapat pe zăpadă, a acroșat cu remorca două autoutilitare și un autoturism, pe care le-a proiectat în afara părții carosabile, pe câmpul din apropiere. În urma producerii accidentului, două persoane aflat în autoturism și în una dintre autoutilitare au suferit leziuni ușoare, primind îngrijiri de la echipajele medicale sosite cu ambulanțele la fața locului. Cele două persoane au refuzat apoi transportul la spital. Din cauza carambolului produs, circulația a fost restricționată în zonă pe un singur fir. Polițiștii fac cercetări în continuare pentru determinarea modului în care a avut loc accidentului și a celui care se face vinovat de producerea sa.
Pe ninsoare
Patru autovehicule au fost implicate într-un accident rutier, pe DN 2, la Dănila






