„Șprițuit” la volan

Patru autoturisme avariate și un stâlp rupt



Acesta este bilanțul după o „aventură” nocturnă întreprinsă de un taximetrist rădăuțean. La primele ore ale zilei de duminică, aproape de orele 04.00., taximetristul rădăuțean Arcadie R., în vârstă de 58 de ani, după mai multe pahare de tărie, s-a urcat la volanul autoturismului său, o Dacia 1300, și a pornit spre casă. Imediat ce a plecat din parcarea situată în zona Mihai Viteazul, după câteva secunde, taximetristul a acroșat un autoturism marca Skoda, pe care l-a avariat ușor. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns și-a continuat drumul și a mai lovit o altă mașină, un Daewoo Espero. Ghinionul a făcut ca acest autoturism, din impact, să fie proiectat într-un stâlp de iluminat, stâlp care a cedat și a căzut peste o Dacie 1300. În aceste condiții a fost anunțată Poliția Municipiului, lucrătorii sosiți la locul accidentului având surpriza să găsească patru autoturisme avariate și să constate că șoferul consumase o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, valoarea arătată de aparat fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit celor afirmate de către șeful formații Poliția Rutieră Rădăuți, subinspector Gabriel Chifan, taximetristului i-a fost reținut permisul de conducere în vederea anulării, fiind și cercetat sub acuzația de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său
Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său