Zile mohorâte de decembrie. Ceața și ploaia care țârcâie din cer omoară orice avânt sufletesc. Gălăgioasă și avântată a rămas doar politica. Evenimentul memorabil al momentului, concurându-l pe cel de acum patru ani, identic prin personajele implicate în dramoletă, este cel al retragerii din postura de premier desemnat a domnului Stolojan. Domnul Stolojan, cunoscut pentru iubirile lui constante, care au trecut de la Iliescu la Băsescu, s-a mai retras o dată. Nuanța este că preotul care oficia tragica resemnare, același, a plâns atunci, iar acum s-a declarat doar „puțin trist”. Este vorba, firește, de domnul Băsescu, prezidentul care își pregătește, prin toate pârghiile, realegerea din toamnă. Rezultatul ultimului scrutin, spun apropiați ai săi, l-au revoltat până peste poate. Partidul prezidențial n-a obținut peste 50 la sută, așa cum dictase șeful de fapt al formațiunii. Cu tot ajutorul, cu toată implicarea celui mare în campanie, cu toate sforțările financiare. Procentul de 33 la sută, chinuit și scremut, este departe de a asigura suportul victoriei râvnite din noiembrie 2009.
În consecință, în distileria de strategii a Cotrocenilor a fost fabricată o nouă rețetă. Dublarea potului electoral s-a făcut prin atragerea partidului condus de domnul Geoană. Nu e destul. Ca atare, președintele s-a aplecat și asupra chimiei interne a noului Guvern, insistând pe oameni, profile, grade de simpatie.
Din gura șefului statului (vorbe repetate și de cel care avea să fie premier patru zile și nu patru ani) am aflat că pohtește nu muhaiele ofilite, ci politicieni tineri. Și așa a apărut tânărul (cam împiedicat dacă avem în vedere un neplăcut incident televizistic) Boc pe post de premier. Când mâzgălesc aceste rânduri este ora 11, joi și nu știu încă dacă garnitura de preferați ai noului guvern va cuprinde doamnele și domnișoarele Elena Udrea, Elena Băsescu, Monica Iacob-Ritzi, Raluca Turcan. Poate vor fi, poate nu vor fi. Nedumerește, însă, chiar la nivelul unor sugestii nevinovate, absența desăvârșită a criteriului competenței.
Mă uitam, în drum spre redacție, în lungile staționări la care te obligă circulația în București, la peisajul uman stradal. Într-un balcon de bloc fără flori, fără clasicele sfori cu izmene și cămăși atârnate, un bărbat nebărbierit, între două vârste, fumează. E singur. Nu pare preocupat decât de țigara din care trage disperat, cu o frecvență pe care n-am mai întâlnit-o. Pauza de respirație dintre două fumuri practic a fost anulată. De ce fumează nebărbieritul ăsta de parcă ar veni sfârșitul lumii? Ticul țigării presupune niște relaxări, chiar un pic de meditație între fumuri, savurarea fără grabă a otrăvii.
În Piața Victoriei, unde sunt anunțat radiofonic că are loc un mare miting mare al protestatarilor nemulțumiți de nu știu ce taxă auto, nu se vede nici un purtător de pancartă. Vreo doi-trei inși zgribuliți cască gura spre Guvern de pe trotuarul din fața Muzeului Antipa. În schimb, în parcarea din partea dreaptă sunt înghesuite (în număr atent) opt mașini blindate, cu gratii la geam ale Jandarmeriei. Pe toate laturile pieței care străjuiește Guvernul (pardon, clădirea guvernului, fiindcă Guvernul vechi nu mai e, iar ăl nou n-a ieșit încă din maternitatea Cotroceni) sunt autoturisme ale Poliției. Un polițist tânăr, cu căciula albă îndesată peste urechi, ține în gură chiștocul de trabuc al unui fluier în care nu suflă. A uitat că stă într-o intersecție și are misiunea să dirijeze. Privirea lui goală caută peste niște acoperișuri un gând nedefinit. Din când în când, amintindu-și pesemne că are o îndatorire dă dintr-o mână de parcă s-ar apăra de muște. În fața mea e o mașină care transportă pe acoperiș un brad înfășat ca un copil. Un copil lung și verde. Vreau să văd fața șoferului, dar nu mai apuc. El o ia spre Romană, eu spre Calea Victoriei.
Chinurile facerii Guvernului Băsescu par a lăsa indiferenți acești oameni. Pruncul guvernamental, cu buricul netăiat, nu creează emoții, tulburări la nivelul șoselei. Criza mondială va veni și fiecare se va apăra cum va putea. Slabe speranțe că de sus, de la nivelul Palatelor, preocupate de propria bunăstare și supraviețuire, ne va apăra cineva.
