Un tânăr trimis în judecată pentru un viol comis în urmă cu ceva mai mult de două luni de zile, la Rădăuți, victimă fiind recepționera unui hotel, a fost condamnat de prima instanță care l-a judecat la patru ani de închisoare. Pedeapsa a fost stabilită de Judecătoria Rădăuți, procesul fiind unul foarte scurt, cu un termen la camera preliminară, urmat de pronunțare.
Inculpatul, Alexandru Siklodi, în vârstă de 28 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, județul Hunedoara, dar care locuia la Horodnic de Sus, are posibilitatea de a face apel la instanța superioară, dacă va considera că pedeapsa este prea mare.
Violul a fost comis în noaptea de 8 spre 9 martie, în jurul orei 4.00. Din cercetările polițiștilor judiciariști din Rădăuți a rezultat că la un hotel din centrul municipiului Rădăuți a apelat linia de intrare un tânăr care i-a spus recepționerei, o fată de 23 de ani, că dorește să se cazeze. Bărbatul, un tip atletic, îmbrăcat sportiv și care purta un rucsac, a motivat că e obosit și a solicitat o cameră. În momentul când angajata hotelului a intrat în camera recepției pentru a face formalitățile de cazare, „turistul” a pătruns după ea, a imobilizat-o, i-a dat pantalonii jos, după care a violat-o și a supus-o la perversiuni sexuale. La scurt timp după agresiune, bărbatul a dispărut în noapte.
După mai multe filtre și verificări, în condițiile în care imaginile camerelor de supraveghere de la hotel nu erau concludente, lucrătorii de la Biroul Investigații Criminale Rădăuți l-au depistat pe autor, în persoana hunedoreanului care locuia fără forme legale la Horodnic. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar apoi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a solicitat arestarea sa preventivă. Judecătoria Rădăuți a admis propunerea, inculpatul rămânând după gratii. De altfel, și la sentința de condamnare la 4 ani de închisoare de acum două zile Judecătoria Rădăuți a menținut și măsura arestului preventiv.
Condamnare
Patru ani de închisoare pentru individul care a violat-o pe recepționera unui hotel
