Patronul unui magazin de arme din centrul Sucevei a murit într-o bancă, în timpul unei operațiuni



Leonard Amărculesei
Leonard Amărculesei

Proprietarul unui magazin de arme care funcționează în centrul municipiului Suceava a decedat în cursul zilei de miercuri, în timp ce efectua o operațiune bancară.

Este vorba de Leonard Amărculesei, în vârstă de 53 de ani, care ar fi suferit un infarct.

Bărbatul care era foarte cunoscut în oraș și nu numai și care gestiona activitatea magazinului ”Sport Turism” din zona centrală a orașului a mers miercuri, în jurul orei 12.00, la sediul Unicredit Bank, de vizavi de Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava.

Acolo i s-a făcut rău, iar angajații băncii au sunat la serviciul unic de urgență 112 pentru a cere ajutor.

Până la sosirea echipajului de prim ajutor manevrele de masaj cardiac au fost efectuate de un tânăr prezent în bancă.

Ulterior, echipajul Serviciului de Ambulanță al Județului Suceava care a ajuns la fața locului a preluat manevrele de resuscitare, dar fără folos.

În aceste condiții, echipajul medical a declarat decesul lui Leonard Amărculesei.



Recomandări