Patronul Petrolul Ploiești Nicolae Capră și soția sa, cercetați în dosarul în care e vizată Romprest



Patronul echipei de fotbal Petrolul Ploiești, Nicolae Capră, și soția acestuia sunt cercetați în dosarul în care procurorii DIICOT fac, miercuri, percheziții la Romprest, controlată de omul de afaceri Florian Walter, anchetatorii punând sub sechestru bunuri de 18 milioane de euro aparținând firmei, informează Mediafax.Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, în dosarul în care este vizată firma de salubrizare Romprest, controlată de omul de afaceri Florian Walter, au fost puși sub urmărire penală Nicolae Capră, unul dintre finanțatorii echipei de fotbal Petrolul Ploiești, trimis în judecată de DIICOT într-un alt dosar de evaziune fiscală, și soția acestuia, Cristina Capră, inculpată și ea în acel dosar.Conform surselor citate, în perioada 2012 – 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanț de tranzacții comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forța de muncă folosită în orașele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autoritățile publice locale.



Recomandări

Suceveanul săltat în trafic și arestat, vizat în dosarul privind zeci de kilograme de canabis trimise din Spania în Suceava