Probleme

Patronul Grupului Marelvi vrea o legislație mai riguroasă pentru datornici

Dumitrul Mihalescul: „Avem nevoie de o legislație mai riguroasă în ceea ce privește circuitul banilor în mediul de afaceri”
Dumitrul Mihalescul: „Avem nevoie de o legislație mai riguroasă în ceea ce privește circuitul banilor în mediul de afaceri”

Omul de afaceri Dumitru Mihalescul, proprietarul grupului de firme Marelvi, s-a arătat îngrijorat de climatul din mediul de afaceri, în perspectiva că și țara noastră va fi afectată de criza financiară internațională.
Dumitru Mihalescul, candidat PD-L la Camera Deputaților în colegiul Rădăuți-Vicov, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că oamenii de afaceri nu au nici o garanție în privința încasărilor în relațiile economice dintre firme și consideră că legislația în acest domeniu trebuie modificată, în sensul aspririi sancțiunilor pentru rău platnici și a scurtării procedurilor juridice, în cazul litigiilor comerciale.
„Dacă noi nu plătim la stat, statul ia imediat măsuri împotriva noastră. Ar trebui ca și în relațiile dintre firme să existe mijloace de constrângere la plată. În instanță durează ani de zile până când ne recuperăm banii. Avem nevoie de o legislație mai riguroasă în ceea ce privește circuitul banilor în mediul de afaceri”, a spus omul de afaceri. Dumitru Mihalescul a mai afirmat că știe de la oameni de afaceri suceveni că există firme care și achită obligațiile contractuale la foarte mult timp de la momentul emiterii facturilor și că singura modalitate de recuperare a banilor este aceea a acțiunii în instanță. Un proces comercial poate dura ani de zile.

Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu