Patronul clubului din Centrul Vechi găsit carbonizat, ucis pentru o afacere cu terenuri din Pipera



Patronul clubului din Centrul Vechi găsit carbonizat a fost ucis după ce a încercat să îl înșele pe asociatul său cu peste 120.000 de euro, bani pe care acesta îi investise într-o afacere cu terenuri din Pipera, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.Potrivit surselor citate, bărbatul ucis, Nicu Stanciu, a închiriat spațiul de pe strada Gabroveni, fără drept de subînchiriere, de la o persoană care, la rândul ei, îl primise în concesiune de la administrația locală. Pentru că nu avea dreptul să subînchirieze spațiul și nici nu avea bani să investească, Stanciu a început să-și caute un asociat. Așa a ajuns, în februarie, la Vasile Văduva, pe care îl cunoștea de mulți ani, în condițiile în care acesta fusese managerul unui club din zona Pieței Amzei, care funcționează într-un spațiu deținut de Nicu Stanciu.La un moment dat, în 2008, cei doi au fost și asociați într-o afacere cu terenuri, în Pipera, în urma căreia Stanciu ar fi rămas dator la Văduva cu 120.000 de euro.La vremea respectivă, Stanciu i-ar fi spus lui Văduva să încaseze mai multe chirii de la club, în valoare lunară de 3.500 de euro pe lună, însă, până la urmă, acesta nu ar fi reușit să încaseze niciun ban.