Patronii șoferul de tir dispărut în Germania cu tot cu marfa în valoare de aproximativ 200.000 de euro, despre care nimeni nu mai știe nimic de joia trecută, sunt convinși că acesta s-a „evaporat” după un plan bine pus la punct, cu ajutorul unor complici, și exclud varianta ca acesta să fi fost victima unei fapte violente.
Reamintim că șoferul, Vasile Șmighelschi, în vârstă de 27 de ani, din Salcea, era angajat al societății de transport marfă Angeltrans SRL, cu sediul în satul Sf. Ilie, comuna Șcheia de la mijlocul lunii mai și de atunci a efectuat mai multe curse în Europa, cu un camion MAN al societății.
Pe 4 iulie, șoferul a preluat, dimineață, la 9.00, o remorcă încărcată cu paleți conținând sârmă de cupru în greutate de aproape 25 de tone, cu destinația Koln-Germania. Câteva ore mai târziu, în jur de 13.30, șoferul a raportat telefonic dispeceratului societății că are o problemă tehnică la mașină. După acest moment șoferul nu a mai comunicat cu dispeceratul și nu a mai dat nici un semn de viață.
La adresa unde se afla ansamblul auto a ajuns un alt angajat al societății, aflat în Germania, care a raportat faptul că lipsește atât șoferul, cât și marfa pe care acesta o transporta, fiind recuperate capul de tractor și remorca.
Emilia Camilar, care, împreună cu soțul său, deține firma de transport marfă, a explicat de ce nu au dubii cu privire la dispariția șoferului.
„Sunt multe semne care arată că șoferul a aranjat totul, cu un complice care a preluat marfa. În momentul în care pe GPS dispecerul a semnalat că mașina s-a oprit, șoferul a raportat că are o problemă tehnică. Acolo marfa a fost preluată de o altă mașină, cu un motostivuitor. Șoferul și-a luat hainele de schimb, cheile și diagrama de la tahograf. Dacă ar fi pățit ceva, nu ar fi avut timp să facă toate acestea”, ne-a declarat Emilia Camilar.
Ea a precizat că speră ca șoferul să fie identificat de autoritățile germane și tras la răspundere, pentru ca firma sa să nu aibă de suferit în relațiile cu clienții din Europa pentru care efectuează transportul.
Marfa aparținea unei firme din Belgia. Valoarea acesteia a fost estimată la 200.000 de euro, fiind asigurată.