Agenții economici care încadrează în muncă șomeri au parte de o importantă facilitate din partea statului, fiind scutiți de plata CAS aferentă acestora pe o perioadă de șase luni de zile. Măsura a intrat în vigoare de la începutul săptămânii trecute, odată cu apariția Ordonanței de Urgență numărul 13, din 25 februarie 2010, prin aceasta Guvernul României instituind o serie de măsuri menite să creeze noi locuri de muncă și să diminueze rata șomajului, ajunsă la cote foarte mari în ultima perioadă.
Pentru a beneficia de prevederile ordonanței, angajatorii trebuie să încadreze în muncă, în condițiile legii, un șomer aflat în evidențele agențiilor de șomaj de minimum trei luni de zile, cu obligația de a menține raporturile de muncă cu acesta cel puțin 12 luni.
„Îi așteptăm pe toți agenții economici interesați la agenția noastră, avem șomeri cu calificări în mai toate domeniile de activitate, gama din care se pot face angajări fiind extrem de vastă”, ne-a declarat Aurelia Focșa, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, precizând că deocamdată în județ nu au fost încheiate contracte de acest gen.
Ordonanța de Urgență prevede scutirea de la plata contribuției de asigurări sociale, a contribuției de asigurări pentru șomaj, a contribuției de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale și de la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale.
De asemenea, angajatorii vor mai fi scutiți timp de șase luni de zile și de contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, inclusiv contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, datorate de aceștia potrivit legii.
Angajatorii care încetează mai repede de 12 luni raporturile de muncă, pentru motive care nu țin de persoana salariatului, vor da înapoi sumele ce reprezintă contribuția de asigurări sociale de care au fost scutiți.