Patronii mai multor localuri din municipiul Fălticeni s-au ales cu dosar penal și vor da cu subsemnatul la poliție, din cauza muzicii pe care le-o difuzau clienților lor.
La sfârșitul săptămânii trecute, informează poliția, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a confirmat rezoluțiile prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de nu mai puțin de patru administratori de baruri.
Toți cei patru au fost puși sub învinuire pentru că nu aveau autorizație de la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor pentru a difuza muzică în localurile lor.
Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, respectivii patroni vor fi cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „comunicarea publică a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe”.


