Patronatele și sindicatele vor să discute cu Ungureanu despre șomajul tehnic și deblocarea CES



Patronatele și sindicatele solicită o întâlnire cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu, pentru discuții în legătură cu actualizarea ordonanței de urgență privind șomajul tehnic și măsuri de deblocare a Consiliului Economic și Social (CES).
„Partenerii sociali solicită o întâlnire pentru a prezenta necesitatea actualizării rapide a OUG privind șomajul tehnic, pentru salvarea unui număr considerabil de agenți și păstrarea locurilor de muncă aferente și deblocarea activității CES-ului, pentru reluarea dialogului social la nivel național”, se arată într-un comunicat comun al celor cinci confederații sindicale și patru dintre confederațiile patronale.
Sindicatele și patronatele au transmis joi premierului o scrisoare în care solicită această întrevedere.
Scrisoare este semnată de Conpirom, Patronatul Român, UGIR-1903 și UNPR, din partea patronatelor, respectiv de Cartel-Alfa, BNS, CNSLR-Frăția, CSDR și Meridian din partea sindicatelor.