Ministrul Muncii, Marian Sârbu, a declarat, joi, în timpul unei dezbateri cu oamenii de afaceri din Bistrița-Năsăud, răspunzând unei întrebări, că speră ca până la sfârșitul anului să fie promovată o lege a patronatelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul a răspuns astfel unei întrebări a unui om de afaceri care a vrut să știe când va fi promovată o lege a patronatelor și motivul pentru care Ministerul Muncii nu intervine pentru a dialoga unitar cu oamenii de afaceri, și nu cu confederațiile.
Marian Sârbu și-a manifestat speranța ca până la sfârșitul anului să existe o lege a patronatului care „să coaguleze aria patronală”.
„Noi am putea să spunem că, începând de mâine, organizația patronală împreună cu care noi luăm decizii e una, numai că am încălca niște principii cu rezonanță internațională, iar eu nu sunt de acord. E în mâna organizațiilor patronale să se organizeze. Tot discutăm despre această problemă, dar când e vorba să stabilim criterii de reprezentativitate, tot timpul e câte o organizație care spune că nu e de acord, fiindcă vor fi mai puțini șefi. Îmi dau seama că problema este delicată. Eu sunt un militant pentru ca cei doi parteneri, patronate și sindicate, să-și găsească singuri formele de organizare pe care să le propună Guvernului”, a declarat Sârbu.
Președintele Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii Bistrița-Năsăud (IMM), Valer Sânmihăian, a declarat că dialogul între Guvern și cele șapte confederații patronale nu are cum fi constructiv și l-a rugat pe Marian Sârbu să intervină pentru stabilirea unei reprezentativități, precizând că organizațiile din țară sunt de acord cu acest lucru, singurii care se opun fiind cei din Capitală.
Ministrul Muncii a participat, joi, la Bistrița, la o întrunire cu oamenii de afaceri din Bistrița-Năsăud, în care s-a discutat și despre noua lege a salarizării, Sârbu purtând un dialog cu cei din sală pe sistemul întrebări și răspunsuri.