Patronat: Crescătorii vor fi nevoiți să sacrifice mii de bovine din cauza bolii limbii albastre



Crescătorii de bovine din sudul țării, unde s-au extins focarele de boală a limbii albastre, vor fi nevoiți în decurs de o lună să sacrifice mii de bovine ca măsură de siguranță, iar un alt efect negativ al maladiei va fi un recul puternic al exporturilor, potrivit patronatului din domeniu, informează Mediafax.”Vectorul care transmite boala este un țânțar, iar boala se transmite în acest fel prin aer. Măsurile care se impun în carantină în zonele cu focare pot duce la lichidarea întregului efectiv de animale”, a declarat agenției MEDIAFAX Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România.El estimează că în următoarea lună, dacă focarele de boală nu se extind, fermierii vor fi nevoiți să omoare cel puțin câteva mii de animale.”Cel puțin câteva mii de capete vor fi afectate în următoarea lună, pentru că focarele trebuie stinse”, a afirmat Frânc.



Recomandări

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Alertă sanitar-veterinară tot mai apăsată după ce febra aftoasă a dus la pierderea a peste 20.000 de bovine, în Ungaria și Slovacia

Crescătorii de porci, loviți din toate părțile din cauza focarelor de pestă africană și, mai nou, de febră aftoasă din Europa

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Crescătorii de porci, loviți din toate părțile din cauza focarelor de pestă africană și mai nou de febră aftoasă din Europa

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava