Românul nu are gena asocierii și oricât s-ar încerca această metodă nu va avea succes, pentru că unde sunt doi deja sunt prea mulți, a declarat luni, la un seminar, Laurențiu Baciu, președintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
„Tot vorbim de asociații și vorbim de câțiva ani buni. Haideți să găsiți o altă soluție privind asocierile. Toți vorbim de asocieri, vorbim, vorbim, vorbim. Românul nu are genă de asociere. Are gena pomenii. Oricât ați încerca, unde-s doi, deja-s prea mulți”, a spus Baciu la evenimentul la care participă și comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloș, alături de ministrul Agriculturii, Daniel
Constantin.
Baciu a afirmat ca trebuie găsită altă metodă de stimulare a comasării terenurilor agricole.
„Grupuri de producători, de cooperative, s-au făcut atâtea. Câte funcționează? Sau găsit doi-trei, s-au uitat la televizor, au văzut Viața Satului și gata. Nu funcționează niciuna. Găsiți altă soluție”, a spus reprezentantul patronatului.
Comisarul Cioloș l-a rugat pe Baciu să vină cu soluții pentru comasarea terenurilor până nu este prea târziu.
„E foarte simplu matematic. Când ai o tonă și te duci și negociezi prețul ai o putere, când ai 100 de tone ai altă putere. Nu doar Franța este bine organizată. În Danemarca în sectorul de lapte 80% din producători sunt membri ai unei cooperative, în Olanda 75-80%, în Spania cam 50% din toți agricultorii din toate sectoarele sunt în asociații”, a mai spus Cioloș.