Înșelăciune

Patron de gater, țepuit de 180.000 de lei

Un individ din comuna Rîșca este cercetat penal de polițiștii de la Investigarea Fraudelor, fiind acuzat că l-a țepuit cu 180.000 de lei pe patronul unui gater din orașul Gura Humorului.
În urmă cu două zile, la propunerea Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, procurorii au început urmărirea penală împotriva țeparului (V.M., în vârstă de 29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit anchetatorilor, acesta, în calitate de administrator la o societate comercială din localitate, a achiziționat, de la un gater din Gura Humorului, material lemnos în valoare de 180.000 de lei, pentru care a emis trei file cec.
În momentul în care patronul gaterului s-a dus să-și ridice banii, de la bancă i s-a spus că așa-zisul cumpărător nu are nici un leu în cont, fiind îndrumat să facă plângere la Poliție.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor.

Recomandări

Pedeapsă mărită și amendă de 40.000 de lei pentru un administrator de gater, după un accident de muncă mortal