Mai mulți tineri din Fundu Moldovei îl acuză pe proprietarul discotecii din comună că i-a agresat, folosindu-se de un electroșoc și un baston telescopic cu arc.
Tinerii și rudele acestora spun că patronul discotecii nu este la prima faptă de acest gen, și alți tineri din comună fiind „curentați” de respectivul.
Tinerii agresați spun că au fost luați la bătaie de patronul discotecii cu pricina, Emil Șandru, duminică dimineață, în jurul orei 3:00.
Polițiștii din comună au confirmat că în acea dimineață, la discoteca lui Șandru, aflată la aproximativ 30-40 de metri de școală și de biserică, a avut loc un scandal și că acesta, precum și mai mulți tineri, au fost implicați într-o încăierare, împrejurările în care toți aceștia și-au împărțit pumni urmând a fi stabilite cu exactitate în urma cercetărilor.
La „dans” cu patronul, apoi la spital Din primele date de anchetă, se pare că scandalul a pornit în discotecă, între doi tineri din sate diferite. În horă, a intrat și patronul Șandru, care i-a scos pe tineri afară din discotecă.
Scandalul a continuat și în fața localului, în bătaie intervenind și mai mulți tineri. Scandalagiii și-au împărțit pumni și picioare cu nemiluita, lucrătorii postului de poliție din comună urmând să stabilească ce și cum s-a întâmplat și cine se face vinovat.
În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, mai mulți tineri erau cu fețele pline de sânge și ochii învinețiți. Câțiva dintre aceștia au fost duși la Spitalul din Câmpulung Moldovenesc pentru acordarea primului ajutor.
Cel mai grav dintre ei era un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitate, Andron-Iulian Cocîrță, care a fost diagnosticat la internare cu traumatism cranio-cerebral și cranio-facial acut deschis, plăgi și traumatisme multiple.
Atât el, cât și alți trei tineri, au depus zilele următoare reclamații la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, reclamându-l pe patronul discotecii de agresiune.
„Au vrut să mă anihileze și am fost nevoit să mă apăr” În plângerea lor, tinerii au spus că Emil Șandru i-a electrocutat, după care i-a luat la bătaie cu bastonul metalic.
De cealaltă parte, însă, patronul incriminat recunoaște că i-a lovit, dar doar pentru a se apăra.
„Eu i-am scos afară din discotecă, pentru că sunt și om de ordine. Afară au vrut să mă anihileze și am fost nevoit să mă apăr. Electroșocul l-am luat de curând, de la Suceava. Îl folosesc mai mult pe post de lanternă, că are și un bec la capăt, iar bastonul ăla l-am luat de la unul dintre ei, în momentul în care a vrut să mă lovească. Eu doar m-am apărat…”, a declarat Emil Șandru.
Polițiștii vor să închidă discoteca Una peste alta, Poliția va trebui să lămurească ce s-a întâmplat cu exactitate în acea dimineață în fața discotecii din Fundu Moldovei și să-i tragă la răspundere pe cei vinovați.
Potrivit șefului Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, subcomisarul Dan Apopei, în urma scandalului de la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți tineri, precum și patronul Emil Șandru, sunt învinuiți într-un dosar penal, în care se fac cercetări pentru vătămare corporală, loviri și alte violențe, precum și distrugere. După ce vor fi identificați toți participanții la scandalul de duminică dimineață, polițiștii îi vor pune sub acuzare și pentru ultraj contra bunelor moravuri.
„Vom propune închiderea localului respectiv. Legea 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, ne permite acest lucru”, a declarat, ieri, Apopei.



