Retrasă în iarnă din campionatul Ligii a II-a, Fotbal Club Cetatea Suceava a reînviat peste noapte. Pe 26 iulie, acum trei zile, echipa a fost reînscrisă în Liga a III-a de cei care o administrează în acest moment, firma Euroconsulting SPRL. Ironia este că deși echipa există și Federația Română de Fotbal a programat-o în competițiile pe care le patronează, nu are cine juca pentru club și asta pentru că jucătorii s-au risipit care încotro în iarnă. Mai mult, juniorii pe care FC Cetatea îi avea la un moment dat au fost transferați fraudulos de ex-președintele Ciprian Anton la gruparea privată Sporting Suceava.
Mircea Grosaru, deputat în Parlamentul României și apropiat al firmei Euroconsulting SPRL, administrată de fiul său, acuză că o parte dintre legitimațiile jucătorilor au dispărut fără urmă, iar patrimoniul echipei nu se regăsește nicăieri.
„Și eu și toți cei care dorim fotbal la Suceava am vrea să aflăm ce s-a întâmplat cu patrimoniul clubului, și mă refer aici la jucătorii legitimați la FC Cetatea când societatea a intrat în dizolvare. Jucătorii au dispărut fără urmă, iar actele pe care le-am văzut nu mi se par în regulă”, a spus Mircea Grosaru.
Acesta a menționat că firma de lichidare pe care o conduce fiul său nu a reușit încă să afle din cine era format Consiliul de Administrație al FC Cetatea Suceava care a decis ca echipa să nu se mai prezinte la meciurile din returul campionatului Ligii a II-a, ediția 2009-2010.
„Sunt întrebări multiple la care nu avem răspuns. De exemplu, vrem să știm cum au fost transferați jucătorii de la echipă și unde sunt legitimațiile acestora. Fostul președinte Ciprian Anton ar trebui să știe mai multe, dar se face că nu știe. Au fost lucruri necurate la club, iar în acte este o întreagă nebunie, aspecte pe care le vom lămuri cât mai curând”, a adăugat Mircea Grosaru.
Acesta a avut și un apel către foștii diriguitori ai clubului: „Celor care dețin legitimațiile și contractele jucătorilor de la «CETATEA», le cer să le predea actualei conduceri interimare, în vederea pregătirii lotului pentru noua ediție de campionat”.
Anton: „Nu știu unde sunt legitimațiile”
Ultimul președinte al grupării, Ciprian Anton, are o cu totul altă versiune despre ce s-a petrecut la club după decizia Judecătoriei Suceava de a dizolva AFC Cetatea.
„Fondul de jucători la care se face referire nu există. Pentru că jucătorii să nu-și depună memorii la FRF, care ar fi însemnat să împovărez și mai mult situația financiară a clubului prin obligarea de a se plăti restanțele bănești, am ales să le dau drumul. Decizia a fost a mea și am luat-o ca urmare a faptului că am fost mandatat de Consiliul de Administrație al AFC Cetatea Suceava”, a declarat Ciprian Anton.
Referitor la juniorii care sezonul trecut au evoluat pentru Cetatea Suceava, Anton a precizat că aceștia erau doar împrumutați de la alte cluburi, respectiv LPS Suceava și Sporting Suceava.
„Acești juniori au revenit la cluburile de care aparțin. Cât privește legitimațiile care mi s-au cerut de firma care administrează acum clubul pot spune că nu sunt la mine și nici nu știu unde se află”, a spus senin Ciprian Anton. Acesta a uitat să menționeze modul în care juniorii crescuți ani de zile de FC Cetatea au fost transferați la Sporting Suceava, club privat la care Anton era manager înainte de a veni președinte la clubul fanion al județului și la care s-a întors după ce echipa s-a desființat.
Programați să joace sâmbătă la Brusturi
Ca urmare a reînscrierii echipei Cetatea în Liga a III-a, Federația Română de Fotbal a luat și decizii care privesc direct clubul. Prima și cea mai apropiată este programarea FC Cetatea la meciul de Cupa României de sâmbătă. Potrivit programării, Cetatea ar trebui să se deplaseze la Brusturi pentru a înfrunta formația locală în faza secundă a Cupei României. Numai că, fără jucători echipa este ca și inexistentă.
AFC Cetatea, dizolvată pentru datorii de 23,59 de miliarde de lei vechi
Asociația Fotbal Club Cetatea a fost dizolvată prin sentința pronunțată pe 27 ianuarie 2010 de Judecătoria Suceava, ocazie cu care magistrații au hotărât ca administrarea și procedurile de lichidare să revină în sarcina firmei Euroconsulting SPRL. Cererea de dizolvare a Asociației Sportive Fotbal Club Cetatea Suceava a fost formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava ca urmare a faptului că în iunie 2008 suma restantă de plată la bugetul de stat se ridica la 2,359 milioane de lei (23,59 de miliarde de lei vechi). Pentru recuperarea acestor datorii, Fiscul a luat măsurile legale, respectiv a emis somații, titluri executorii, adrese de înființare a popririlor. În urma adreselor transmise către Oficiul Județean de Cadastru, Primăria Suceava și Serviciul de Înmatriculări s-a constatat că FC Cetatea Suceava nu are în proprietate bunuri mobile sau imobile. În aceste condiții, DGFP Suceava a cerut dizolvarea asociației, care a și fost acceptată ulterior.