Patricia Kaas e mai blondă și mai înaltă binișor ca Edith Piaf, dar din punctul de vedere muzical e mult mai scundă, chiar dacă-și pune tocuri de zece centimetri. O imită cu osârdie pe vrăbiuța Piaf, dar imitația îi iese mai puțin încântător, deși rău nu sună. Îi mai ia la răsfoit și repertoriul, pentru ca diferența să fie și mai evidentă.
Privindu-le inevitabil și prin lentila libidoului manifestat în public, ambele au fost create cu mult jar între picioare. Piaf și-a distribuit-o în stânga și-n dreapta, conform principiului că o ai de la Dumnezeu ca s-o dai mai departe, nu s–o ții în sertar, să se acopere cu praf și s-o mănânce moliile. Piaf s-a încurcat cu cine a vrut și n-a vrut; dar nici astălaltă, după cum bag seamă, nu se arată mai puțin vrednică.
Pentru a simți și noi oleacă de mândrie națională, Kaas s-a combinat cu unul care a fost șeful de cabinet al lui Adrian Năstase. Ceea ce spune multe despre el. Și despre ea.
O vedetă a României pe nume Truică. Miliardar, desigur, că nu poți sta lângă Năstase fără a te mânji cu miliarde. Analizându-i cu atenție trăsăturile, nu te poți opri să constați cu mândrie că romii din România găsesc, atunci când vor, căi de integrare europeană. Calea sexuală e una dintre ele, dar or mai fi și altele.
În fine, Kaas se simte foarte fericită, străbătută fiind de informația virilă a individului. Astea îi sunt gusturile și nu le poți da în judecată. Ea este unul dintre puținii cetățeni francezi care nu se plânge de romii din România, ci se bucură complet de unele daruri de-ale lor.
Sub pretextul unui concert, și-a făcut recent drum în România, pentru a-și muia colesterolul în tochitura de la crâșma istorică „Bolta Rece” și pentru a face vocalize vaginale prin aportul gitanului Truică.
Destul, să lăsăm oamenii în pace. O singură curiozitate am: când s-o face filmul biografic al Patriciei Kaas, oare cine va interpreta rolul lui Truică ? Adrian Năstase ar fi un actor potrivit, dar din punctul ăla de vedere se zice că e oleacă pe invers.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.