Patriarhul Daniel îndeamnă la rugăciune și fapte bune în postul Adormirii Maicii Domnului



Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, a lansat un îndemn la rugăciune și fapte bune în postul Adormirii Maicii Domnului, care începe astăzi și durează două săptămâni, până în 14 august, informează Patriarhia Română.
„Postul Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească prin rugăciune, priveghere, post trupesc și sufletesc pentru întâmpinarea marii sărbători închinate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, mijlocitoarea, ocrotitoarea și rugătoarea noastră către Hristos-Domnul, Fiul ei”, a spus Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române în apelul către credincioși.
PF Daniel a amintit despre situația grea prin care trec cei peste 15.000 de români, victime ale inundaților.
„Acum, când mulți semeni de-ai noștri sunt greu încercați de revărsarea nemiloasă a apelor, dar și de alte necazuri și nevoi, îndemnăm părintește clerul și credincioșii de la biserici și mânăstiri ca, în fiecare zi din această perioadă a postului, să citească Paraclisul Maicii Domnului, pentru a înmulți astfel foloasele rugăciunii, postului și faptelor bune, cu nădejdea în cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Toate câte cereți, când vă rugați, să credeți că le veți lua și le veți avea”, a mai spus PF Daniel.
Patriarhul BOR a îndemnat credincioșii ca, în această perioadă, să acorde ajutor spiritual și material, după putință, semenilor care au nevoie de sprijin, mai ales sinistraților.