Sfântul Sinod va lua în discuție, în ședința din 18 martie, problema actualizării Statutului de organizare și funcționare al Caselor de Ajutor Reciproc de la eparhii, întrucât acestea funcționează în prezent după un document aprobat în urmă cu câteva decenii, a anunțat Patriarhia Română.
„Casa de Ajutor Reciproc (CAR) înseamnă ajutor colegial, nu câștig financiar. Ca atare, este necesar ca toate eparhiile Patriarhiei Române să acționeze în comuniune și solidaritate, astfel încât să se exprime unitatea bisericească și atunci când este necesară înnoirea unor prevederi din vechiul Statut. Principiul funcționării Caselor de Ajutor Reciproc este acela al ajutorării salariaților unei instituții, iar nu obținerea unui profit material”, se arată într-un comunicat de presă de luni al Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, dacă biserica dorește să ajute populația săracă, ea trebuie să o facă și prin promovarea întrajutorării în interiorul ei.
„Dacă biserica dorește să ajute populația săracă, ea trebuie să o facă și prin promovarea întrajutorării în interiorul ei, cu atât mai mult cu cât există foarte multe familii de preoți sărace, în special în mediul rural, iar salariile personalului clerical și neclerical sunt foarte modeste, întrucât sprijinul financiar primit de la bugetul de stat este foarte mic”, a precizat Patriarhia Română.
Precizarea Patriarhiei vine la două zile după ce în presă a apărut informația potrivit căreia Mitropolia Moldovei și Bucovinei a înființat o Casă de Ajutor Reciproc a Clericilor și Mirenilor, de unde atât preoții cât și credincioșii vor putea lua împrumuturi cu o dobândă de șase la sută, în CARCM înscriindu-se până în prezent 14 persoane, între care și IPS Teofan.
Preotul Grigore Timoftescu, președintele CARCM, a declarat, sâmbătă, presei că este convins că instituția va avea multe solicitări de împrumuturi, având în vedere dobânda redusă care este percepută, de doar șase la sută, dar și încrederea oamenilor în Biserică.
El a precizat că primele împrumuturi vor fi de maximum 5.000 de lei și vor fi acordate începând de săptămâna viitoare.
În momentul obținerii împrumutului, enoriașul va trebui să completeze o cerere, însă trebuie să îndeplinească două condiții, să aibă un venit constant și să fie creștin-ortodox.
„Sper și cred că vom reuși, împreună cu preoții protopopi din teritoriu, să facem în scurt timp ca instituția să funcționeze așa cum ne dorim. Casa de Asigurări funcționează ca o instituție financiară non-bancară și se pot înscrie în această asociație toți clericii și mirenii creștin-ortodocși. În momentul înscrierii, se va achita o taxă de înscriere de 35 de lei. Cotizația lunară este de 30 de lei, la care se adaugă doi lei pentru constituirea unui fond de ajutor”, a afirmat președintele CARCM, preotul Grigore Timoftescu.
Potrivit acestuia, în doar câteva zile de la înființare, în CARCM s-au înscris 14 persoane, între care și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, IPS Teofan.