Deși demitizată și, vorba lui Vasile Lupu, însemnând doar o abstracțiune, dar una pentru care au murit, de-a lungul timpului, generații de români nefericiți, patria încă mai contează pentru mulți dintre dumneavoastră, deși biata de ea nu mai este, de vreo două decenii, decât o moșie boierească, pe care o iau în arendă, din patru în patru ani, fel de fel de arendași, care ignoră că în grajdurile stăpânului adevărat se găsesc și cai de rasă, înhămând la trăsură câte o pereche de vaci. Asta este, figurativ vorbind, caracteristica definitorie a ciocoismului, iar dincolo de acest figurativ sunt îmbrânciți oamenii de valoare, în favoarea oportuniștilor ageamii din partide. Fiecare partid, aflat la putere în județul nostru, și-a avut oportuniștii săi, care au călcat sau calcă peste suflete, iar lumea, când n-a mai putut răbda, nu a dat cu piatra votului universal în ei, ci în arendaș. Exemplul căderii lui Gavril Mîrza este pilduitor, cel al lui Gheorghe Flutur urmând să consacre pilda, deși oferta pieței politice sucevene este înspăimântătoare printr-un incredibil grotesc.
Nu e nevoie să stai cu ochii înșurubați de emisiunile de știri sau de dezbateri ale televiziunilor locale ca să te înspăimânte sărăcia ofertei politice județene, ca să înțelegi că reprezentativitatea filialelor județene ale partidelor mari din România este asigurată de oameni care nu se pricep la nimic, de indivizi fără identitate, dar care umblă cu limba scoasă după caricaturală notorietate. Și mai grav, toți acești indivizi oarecum simpatici, dar inutili din punctul de vedere al intereselor obștești, sunt consilieri municipali sau județeni, adică au, măcar teoretic, un cuvânt greu de spus în legislativul obștesc și în controlul executivului municipal și județean. De ei, de forța lor în a apăra idei și principii, de verticalitatea lor în a decide la adoptarea unor hotărâri propuse de executiv depinde, din nefericire, viața noastră de fiecare zi.
Recent, am văzut o „conferință de presă” a Partidului România Mare cu viitor pigmeic, fără matusalemicul tovarăș Acatrinei, care și-a scos la înaintare locotenenții, inclusiv pe un oarecare tovarăș Cerlincă, dat în amocul lirismului penibil, și care perora, în metrică populară, imbecilități tribunarde, specificând, la final, că „versurile” îi aparțin, și m-am văzut nevoit să consimt că, în comparație cu Cerlincă, ceapistul Juravle-Iorga și manelistu-i folcloric Coșneguță-Blaga sunt mari valori ale neamului românesc din Bucovina.
La fel de recent, l-am ascultat și pe navetistul politic Nichitean, eșuat printre „liberalii” lui Băișanu, cu amorul propriu șifonat de omiterea domniei sale pe listele de invitați la nu contează care ceremonie de doi bani, perorând, într-o ședință a Consiliului Județean Suceava, împotriva unei conspirații a stângii asupra dreptei, Brândușel proclamându-se, așa, de-un moft, politician, ba chiar teoretician al doctrinei de dreapta (abia mă abțin să nu concluzionez precum turcul: Hai sictir!).
Despre „personalitățile” de decor ale respectivelor formațiuni politice nu are rost să aduc vorba, deși, în caz de „Doamne, ferește!”, ăia, estompații, nevorbitorii, vor fi marii cârmuitori ai instituțiilor descentralizate ale statului, ale celor județene și locale. Să-i vedeți atunci!
Și tot recent, l-am văzut pe noul ctitor al liberalismului județean, fostul conservator, în parte și filarmonică, Alexandru Băișanu, convorbind pașnic, amical și, mai ales, incomensurabil de sincer, cu un teleastru cheptos, care-l acuzase că ar fi proprietarul televiziunii care îi aparține (știe toată lumea, s-ar putea mândri cu ea, pentru că merită, dar Băișanu, în sinceritatea-i consacrată, nu recunoaște nici să-l picuri chinezește), iar după toate aceste vizionări, Gavril Mîrza mi s-a părut de-a dreptul legendar, iar Gheorghe Flutur – un martir al generațiilor noastre, care, în bună parte (cea executivă), își cam merită martiriul, iar în cealaltă parte (legislativul județean), nu are de ales, pentru că nu el, ci dumneavoastră ați ales.
Caracuda politică județeană nu merită atenție, chiar dacă se insinuează mediatic în lumea noastră, cea dureros, insuportabil de reală. Din nefericire, caracuda aceasta pluripartidă ia decizii, ne vinde și ne cumpără, ne îmbrâncește, ne umilește, ne pradă și este mult mai responsabilă de felul cum arată lumea în care trăim, decât politicienii cu nume, pe care obișnuim noi, inclusiv media, să-i tot scoatem țapi ispășitori. În fond, trăim într-o țară în care responsabilitatea nu mai înseamnă și demnitate umană.
