Pătrașcu vroia să plimbe delegația venită la instituția sa cu o ambarcațiune cerută ilegal, ca mită



Comandantul „Grup de Nave” Constanța, Adrian Pătrașcu, vroia să impresioneze delegația venită în vizită la instituția pe care o conduce, astfel că, în septembrie 2010, a cerut ca mită o cantitate nedeterminată de alcool și o ambarcațiune de agrement cu care să îi plimbe pe membrii delegației.
Ofițerul de poliție, comandant „Grup de Nave” Constanța, Adrian Sorin Pătrașcu, este acuzat de procurorii anticorupție că promitea divulgarea de date secrete sau confidențiale unui comerciant chinez, precum și unui comisionar vamal, în schimbul unor bunuri sau favoruri pretinse cu titlul de mită, potrivit motivării deciziei instanței supreme prin care 29 de persoane au primit mandate de arestare preventivă în dosarul „grupării Mironescu”, document obținut de MEDIAFAX.
În documentul citat, judecătorul Iulian Dragomir notează că în luna septembrie 2010, Adrian Sorin Pătrașcu i-a cerut unui comisionar vamal, Valentin Țiripan, o cantitate nedeterminată de alcool precum și punerea la dispoziției a unei ambarcațiuni de agrement, ambele servicii cu titlu de mită.
„La data de 22 septembrie 2010, orele 9:26, (Adrian Pătrașcu – n.r.) i-a pretins inculpatului Valentin Țiripan, comisionar vamal, asociat la SC Container Clearance Services SRL, cu titlul de mită, o cantitate nedeterminată de alcool, precum și o plimbare de agrement, cu o ambarcațiune, pe mare, pentru mai multe persoane, venite într-o delegație la instituția pe care o conduce”, se arată în documentul citat.
Potrivit sursei citate „aceste bunuri și avantaje materiale au fost cerute în schimbul furnizării de informații secrete sau după caz confidențiale de către ofițerul de poliție grupului infracțional organizat din care făcea parte și Valentin Țiripan”.
Avocații acestuia au declarat, pentru MEDIAFAX, la momentul reținerii lui Pătrașcu, că acesta nu avea motive să ceară o astfel de favoare, precum cea a punerii la dispoziție a unei ambarcațiuni, în contextul în care, Pătrașcu, în calitatea pe care o deținea avea permanent la dispoziție mai bine de zece nave sau ambarcațiuni pe care le putea folosi la nevoie.
În dosarul privind importurile nelegale din Portul Constanța sunt cercetate de procurorii anticorupție 30 de persoane, dintre care 28 au fost arestate și una a primit mandat de arestare în lipsă.
Astfel, miercuri, au fost arestați Laurențiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, Eugen Bogatu, fost director al Direcției Domenii Portuare din cadrul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Liviu Adrian Durbac, șef al Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, în prezent șef al Biroului Vamal Târguri și Expoziții București, Liviu Costel Bratu și Claudiu-Constantin Olteanu, adjuncți ai șefului Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, Adrian Sorin Pătrașcu, ofițer de poliție, comandant al „Grupului de nave” Constanța din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și inspectori, lucrători, comisionari și intermediari vamali, asociați și administratori ai unor firme. De asemenea, instanța a emis mandat de arestare preventivă în lipsă pentru El Haj Ahmad, cetățean libanez, intermediar vamal.
În acest dosar este cercetat și senatorul PDL Mircea Marius Banias, în cazul acestuia procurorii luând măsura interdicției de a părăsi țara pentru 30 de zile.