Pătlăgica

Nu comentez (deocamdată), ci doar semnalez: cotidianul egiptean Hurriyet Daily declară roșia aliment interzis islamiștilor. Iată citatul:”Este interzis a mânca tomate (roșii), pentru că ele sunt alimente creștine. Tomata (roșia) conține în interiorul ei crucea, iar Allah nu acceptă crucea și sfânta treime (…) După cum susține o soră din Palestina, ea a avut o viziune cu profetul lui Allah, Mahomed. În viziunea femeii, Profetul plângea și avertiza națiunea să nu consume tomate.” Gazeta publică și fotografia incriminatoare: o roșie tăiată în două. Încrucișarea nervurilor arată, în interior, imaginea distinctă a crucii. Inacceptabil! Dacă vigilentul denunțător al delictului (ca să nu spunem delirului) ar mai ști că planta adusă din Mexic și Peru se înrudește, fie și de departe, cu tutunul, iar sucul de roșii este creditat cu proprietăți afrodisiace, ar avea și alte solide argumente în plus pentru a-și susține apelul la interdicție! Eu unul, aș condamna roșia de azi din cu totul alte motive: a detronat pătlăgeaua strămoșească, punând în loc un ersatz cu gust fad de polistiren expandat. Într-o piață ieșeană am văzut la o tarabă afișul „roșii cu gust”, ceea ce echivalează cu recunoașterea de facto: înșiși cultivatorii iau samă că nu mai oferă decât ca excepție adevăratul fruct (sau legumă, fiindcă americanii au decis la Curtea Supremă, în 1893, că-i legumă, în vreme ce Uniunea Europeană o taxează vamal, din 2001, drept fruct…), care nu mai este decât în înfățișarea exterioară ceea ce a fost. Când tăiam o pătlăgică, se parfuma toată camera! Acum cumpărăm cuminți roșii de carton, semn prevestitor că asta ne rezervă viitorul: alimente „fățoase”, meremitisite în laborator. Roșia de azi a „procesat-o” din greu, încrucișând plante sălbatice cu plante de cultură, onorabila cercetătoare Ann Powel, responsabilă de „selecția axată strict pe culoare și aspect exterior, ceea ce a dus la pierderea genelor responsabile de conținutul în zahăr și arome”. Puse la treabă și manipulate, cromozomul 10 și gena SIGLK2 ne-au fericit cu o făcătură semi-sintetică, crescută pe pat de vată minerală îmbibat cu substanțe nutritive și irigat cu îngrășăminte solubile tip Kemira, plus supliment organic lichid Stimulsoil 200. Mă tem că nici dna Powell nu agreează o astfel de creație a agro-chimiei în farfurie! Firesc ar fi fost a românașii noștri să păstreze tulpina zemoasă și aromată moștenită din moși-strămoși, îngrășată umil cu bălegarul mioritic. Dar cum piața decide, iar piața presupune arătoase producții record obținute indiferent cum, cultivatorii s-au repezit la rețetele de import. Cumva explicabil: de pe un hectar de seră cu pământ se obține o recoltă de cel mult 50 de tone, în vreme producția la hectar a roșiei falsificate obținută în serele cu substrat trece de 400 tone. Mult, lucios și prost – chiar dacă scade prețul pe kilogram, profitul oricum crește, datorită imensului spor cantitativ. Costisitoarele eforturi care se fac ici-colo pentru regăsirea roșiei de altădată (au apărut fundații cu acest scop în Oltenia și-n Ardeal, s-a constituit Asociația „Dor de gust” etc. etc.) amintesc pilda cu capra: rabinul l-a învățat pe Ițic să bage capra în casă și, după apariția unui întreg cortegiu de necazuri, l-a făcut fericit încuviințând scoaterea caprei. Noi am scos pătlăgeaua din culturi, și acum, cu eforturi și cheltuială, încercăm s-o băgăm la loc re-descoperindu-i cu uimire calitățile… din totdeauna știute! Cât despre interdicția islamică, nu poți exclama decât că-i mare grădina lui Dumnezeu, indiferent care-o fi cel din icoană… Ieri am tăiat un castravete și m-am înfiorat având vaga impresie că secțiunea sugerează imaginea stelei lui David. Te pomenești că mâncăm păgân, în neștire, fără a lua seama la avertizatoarele semne cerești aducătoare de pedeapsă!.. Pe deasupra, pot interveni și suspecte conotații politice: Ceaușescu se regala cu pătlăgele și brânză. A invoca cu regret pătlăgeaua n-o fi semn de primejdioasă, condamnabilă și tendențioasă nostalgie cu cântec? Iar cel ce respinge roșia manipulată nu-i un defazat inamic al progresului, al științei, al cuceririlor veacului?
Orice-ar fi, mi-e dor de-o pătălăgică…