Sucevenii care îndrăgesc sporturile de iarnă mai au la dispoziție doar cinci zile pentru a se mai bucura de gheața Patinoarului Areni. Duminică, 1 martie, va fi ultima zi când patinoarul va mai fi deschis în acest sezon rece.
Din cauza temperaturilor exterioare foarte ridicate pentru această perioadă a anului, costurile de funcționare a acestuia sunt foarte mari, uzina de frig care îl deservește urmând să fie oprită.
„Cheltuielile pe care le avem cu menținerea acestuia în funcțiune sunt cu mult mai mari decât încasările. Dar, fiind un serviciu public, o facilitate oferită sucevenilor, am menținut patinoarul funcțional până acum, deși condițiile meteo ne-au fost total potrivnice”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei.
Patinoarul Areni a fost deschis începând cu data de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României. De altfel, în luna decembrie s-a înregistrat și cel mai mare număr de vizitatori, aproape 31.000 de bilete de intrare fiind vândute.
„În ultima perioadă, interesul sucevenilor pentru patinoar este mult mai scăzut, încât nu se mai justifică menținerea luciului de gheață, cu un consum mare de energie electrică”, a adăugat viceprimarul municipiului Suceava.
Accesul pe luciul de gheață se face după următorul program:
marți și miercuri între orele 15:30 – 17:00; 18:00 – 19:30, joi și vineri între orele 13:00 – 14:30, 15:30 – 17:00; 18:00 – 19:30; sâmbătă și duminică de la 10:30 – 12:00; 13:00 – 14:30; 15:30 – 17:00; 18:00 – 19:30.
Final de sezon
Patinoarul Sucevei se închide după data de 1 martie
