Final de sezon

Patinoarul Areni se închide de săptămâna aceasta



Patinoarul Areni
Patinoarul Areni

Iubitorii sporturilor de iarnă, în special ai patinajului, mai au la dispoziție doar câteva zile în care se vor putea distra pe gheața Patinoarului Areni.
Pentru că în ultima vreme numărul celor care au venit să patineze a fost tot mai mic, iar încălzirea vremii impune cheltuieli mai mari, care nu sunt deloc acoperite de încasări, conducerea Primăriei Suceava a decis ca de duminică, 4 martie, să oprească uzina de frig a patinoarului.
“De duminică nu mai pornim mașina de frig, dar patinoarul va mai fi funcțional o vreme, din inerție. Cât timp nu se va dezgheța, se poate merge la patinoar. Acestea sunt ultimele zile din acest sezon rece în care sucevenii se pot bucura de patinoar”, a declarat viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi.
Patinoarul Areni a fost la mare căutare în această iarnă, mai ales în rândul tinerilor, în cele mai bine de două luni în care a fost deschis fiind vândute aproximativ 15.000 de bilete la intrare.
“Suma încasată din vânzarea biletelor de intrare la patinoar este de 65.000 de lei, ceea ce înseamnă că suntem aproape leu pe leu cu încasările și facturile. Anul trecut am avut peste 12.000 de bilete vândute la intrare și încasări de 54.000 de lei, adică am ieșit în pierdere, deoarece cheltuielile au fost de 60.000 lei”, a explicat viceprimarul Harșovschi, care a precizat că scopul municipalității nu este de a obține profit de pe urma patinoarului, ci de a oferi sucevenilor posibilitatea de a se recrea și a se bucura de sporturile de iarnă.
Pentru următorul sezon rece, conducerea Primăriei Suceava își propune să achiziționeze o nouă rolbă – mașină de făcut gheața, pentru ca persoanele ce vin la patinoar să aibă la dispoziție o gheață de calitate.




Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (2)