Copiii, tinerii, dar și toți iubitorii de mișcare din municipiul Rădăuți vor avea ocazia să practice patinajul pe un patinoar artificial care va fi inaugurat peste câteva zile chiar în „buricul târgului” în piața centrală. Deliberativul local a avizat un proiect de hotărâre cu privire la „schimbarea destinației terenului în suprafață de 800 mp situat în Piața Unirii, din parcare centrală în patinoar artificial pentru o perioadă de patru luni și asigurarea funcționalității patinoarului”, proiect care a devenit hotărâre după de a primit girul reprezentanților comunității.
Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean a declarat că „La fel ca și iarna trecută, le-am promis tinerilor, de fapt tuturor rădăuțenilor, că vom avea patinoar artificial în preajma sărbătorilor de iarnă. Am contactat o firmă de profil și, după ce am stabilit condițiile cele mai bune pentru cei care se vor destinde pe gheață, am decis să inaugurăm suprafața peste câteva zile. Contractul cu firma s-a realizat în totală legalitate și cred că localnicii vor aprecia inițiativa amenajării acestui patinoar. Cred că patinoarul va fi bine primit de localnici, dar și de cei din localitățile limitrofe municipiului, pentru că în Rădăuți oamenii nu au unde să se distreze și să-și petreacă timpul liber, de aceea îi invit pe cei care doresc să patineze, indiferent că sunt copii, părinți sau bunici, la patinoar”.
Instituțiile de învățământ au posibilitatea să își desfășoare orele de sport pe gheață
Patinoarul urmează a fi amenajat și întreținut de „Întreprinderea Familială Crețu Manole” din Piatra Neamț, iar primăria va asigura racordurile la utilitățile publice, respectiv apă, canal, energie electrică, iar colaboratorul va asigura funcționarea și întreținerea patinoarului, pe cheltuiala proprie. Potrivit articolului doi al hotărârii adoptate, în fiecare zi de luni, marți și miercuri, între orele 10,00 și 13.00, intrarea este liberă pentru toți locuitorii municipiului Rădăuți. Totodată, în acest interval, există posibilitatea ca instituțiile de învățământ din municipiul Rădăuți să își poată desfășura orele de sport, pe gheață. Programul de funcționare al patinoarului nu va depăși ora 24.00. Colaboratorul va fi nevoit să achite impozitul pe spectacole, în condițiile Legii 571/2003, privind Codul Fiscal. În același timp, colaboratorul are obligația de a nu subconcesiona contractul și de a nu subînchiria terenul pus la dispoziție.