„Patima beției”
„După informațiuni positive culese în Bucovina, am aflat că mai multe sate, adâncite în patima beției, au fost vindecate pe deplin prin spornica lucrare a preoților, cari, adeseori, pun pe țărani să jure în biserică că nu vor mai bea. Astfel cităm satul Liteni lângă Suceava, scăpat de beție prin preotul Berariu, de aseminea Horodnicul de jos, din care țăranii alungară cu putere pe un Evreu ce vroia să deșchidă o cârciumă, lucru ce ar fi în România mai mult de cât o minune. Când poporul din un asemenea sat vrea să bea, își aduce o balercă cu vin în casa unui Român, la care se adună acei ce vreau să ia parte și să bea cât îi trebue. Aceste sate erau mai înainte, când erau cufundate în patima beției, sărace și păcătoase, cu aspectul murdar și miserabil. Astădi ele înfloresc și ajung tot mai mult a se apropia de starea acelora în care beția este străină. Eată deci dovadă evidentă că nu sărăcia este causa beției, de oare ce vedem că niște sate sărace, sub influența unui exemplu moral, s’au lăsat de beție și se îmbogățesc”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 11, Suceava, 15 Octomvrie 1887.
„Un nou obiectiv pe harta industrială a Sucevei”
„Harta industrială a orașului Suceava se îmbogățește cu un nou obiectiv. Pe partea stîngă a șoselei ce vine dinspre Ițcani, în vecinătatea autobazei, încep să prindă contur halele viitorului complex de morărit și panificație. Zona productivă a orașului se extinde astfel și dincolo de rîul Suceava”.
„Zori Noi”, Anul XX, nr. 5541, Suceava, Octombrie 1965.