Patericul pentru copii

Într-un sat de greci din Asia Mică trăia o familie de oameni bogați pe nume Stavros și Teodora Tsalikis. Pe lângă moșii aveau și o prăvălie moștenită de la părinți. Ar fi putut duce un trai îmbelșugat, dar cum mâna Teodorei era mereu deschisă către cei sărmani, trăiau modest. Aveau trei copii: doi băieți și o fata. Într-o bună zi au năvălit turcii în sat, răscolind totul în cale. De frica acestora, sătenii s-au îmbarcat pe corăbii și au pornit spre Grecia. Printre ei se afla și familia lui Stavros și a Teodorei. Au lăsat în urmă satul lor drag, casa, pământul, luând cu ei doar amintirile și o icoană de argint a Sfântului Haralambie. Ajunși în Grecia s-au așezat în satul Farakla, unde au locuit într-o casă joasă cu multă umezeală. Băiatul mijlociu, Iacov, era din fire bolnăvicios și din pricina aceasta mama sa îi spunea adeseori „păsărica de toamnă”. În sat nu avea mulți prieteni. Vecinii săi se jucau toata ziua în praf și vorbeau urât unii cu alții. Văzând acestea, Iacov s-a dat la o parte din calea lor.
Ocrotitoarea săracilor
În Grecia oamenii au ridicat mici bisericuțe din piatră, cu o încăpere mică unde așezau icoana unui Sfânt drag. Iacov își petrecea vremea mai mult în preajma bunicii sale. Seară de seară urcau dealul către bisericuța Cuvioasei Paraschiva. Își lua crengi de stuf și matura încăperea , apoi aprindea candela. Bunica îl iubea tare mult. Se întorceau acasă când luminițele sclipeau pe la ferestre. Dar Iacov suferea de o boală de piele la călcâi. Crăpăturile săpau răni adânci. La început a pus tot felul de alifii, dar în zadar. Pășea greu și copiii râdeau de el. Viața devenise un chin. Într-o zi mama sa, obosită de atâta treabă, îi zise:
– Copilul meu, mi s-a urât de picioarele acestea. Vei ajunge tu vreodată om ?
Lui Iacov i se strânse parcă inima, ar fi vrut să se ascundă undeva să nu mai fie pentru nimeni o povară. Cu o săptămână înainte de Rusalii, s-a zvonit prin sat că icoana Maicii Domnului, numită „Ocrotitoarea săracilor”, va fi adusă în satul vecin. Iacov s-a apropiat de mama sa și i-a zis:
– Mamă, dă-mi voie să merg cu sătenii în satul vecin să mă închin.
– Cum să mergi, copilule, atâta drum cu picioarele pe care le ai?, îi spuse mama.
În cele din urmă, mama, înduplecată de preotul satului, i-a dat voie.
Minunea Maicii Domnului
Când zorile își desfăceau blând luminile, alaiul din sat a pornit la drum. După câțiva pași Iacov a simțit că-l lasă puterile. Șchiopăta de durere. Crăpăturile îi erau pline cu noroi, hârtiile prinse de acasă i se dezlipiseră de mult. Pășea cu greu. Au ajuns în satul vecin după două ore de mers pe jos. Icoana era așezată pe un scaun mare în mijlocul bisericii. După ce s-au închinat toți sătenii, șchiopătând, Iacov s-a apropiat de icoana. Un băiețel de șapte ani cu credință se apleacă și așteaptă ca surâsul Maicii Domnului să-l vindece.
– Maica Domnului, zise Iacov, mama s-a saturat de mine. Îi este tare greu. Te rog ajută-mă și îți promit că atunci când voi fi mare îți voi răsplăti pentru darul tău.
S-a ridicat convins că Maica Domnului auzise toată rugăciunea sa. Iacov se așeză lângă sătenii săi și-și scoase din traistă mâncarea. Către asfințit au pornit cu toții spre casă. La marginea satului, Iacov își șterse picioarele în iarbă și ce vede? În locul crăpăturilor erau doar niște linii albe. Maica Domnului făcuse pentru micuțul Iacov o minune pe care n-o va uita niciodată.
(Daniela Necula)