Patericul omului grăbit

Fratele Ștefan Juncu, păscând oile Mănăstirii Sihăstria prin pădure, deodată a observat un lucru minunat. Câinii s-au oprit din lătrat, iar oile s-au strâns în jurul unui bătrân pustnic necunoscut. Era cuviosul episcop Ioan. Apoi fratele l-a auzit pe sihastru vorbind: „Oare ce am greșit eu astăzi lui Dumnezeu, de m-a arătat oamenilor!”.
După cinci ani de zile, adică în primăvara anului 1951, Dumnezeu l-a descoperit iarăși pe sfântul episcop Ioan într-un chip ca acesta: Fratele Ștefan Juncu, păscând oile Mănăstirii Sihăstria prin pădure, deodată a observat un lucru minunat. Câinii s-au oprit din lătrat, iar oile s-au strâns în jurul unui bătrân pustnic necunoscut. Era cuviosul episcop Ioan. Apoi fratele l-a auzit pe sihastru vorbind: „Oare ce am greșit eu astăzi lui Dumnezeu, de m-a arătat oamenilor!”.
Apoi i-a zis fratelui care păștea oile: „Frate Ștefan, vină încoace și nu te teme! Știu că te spovedești la părintele stareț Ioil, dar te rog să nu-i spui la spovedanie, nici la altcineva, că te-ai întâlnit cu mine astăzi!”. Și îndată sfântul Ioan a dispărut în pădure.
Fratele Ștefan a ținut taina aceasta doar o săptămână, căci la spovedanie i-a spus starețului Ioil cum s-a întâlnit cu acel sihastru sfânt. Auzind aceasta starețul, a plecat îndată cu egumenul Sihlei, Visarion, și o săptămână întreagă au străbătut potecile pădurilor și locurile pustii, dorind să întâlnească pe sfântul episcop.
După încă o lună de zile, fericitul episcop Ioan l-a întâlnit pe fratele Ștefan cu oile prin pădure și i-a zis: „Frate Ștefan, te-am rugat un lucru când ne-am întâlnit în pădure și nu l-ai împlinit! Să știi că vei pleca în curând la armată și înapoi nu te vei mai întoarce!”. Această profeție a sfântului Ioan s-a împlinit întocmai, căci, după ce a făcut armata, s-a căsătorit și a rămas în lume.
Din anul 1951 nu s-a mai aflat nimic despre acest mare și sfânt episcop Ioan și nu putem ști dacă s-a reîntors în patria sa, precum dorea, sau s-a săvârșit în pădurile din Munții Sihlei, unde, de-a lungul secolelor, s-au nevoit și s-au sfințit sute de cuvioși și cuvioase, printre care cea mai cunoscută rămâne Cuvioasa Teodora de la Sihla.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 593)