Patericul omului grăbit

Monahul Ghervasie Gașpar, de la Mănăstirea Sihăstria (1925-1948)
Era de loc din județul Iași. După ce a învățat câteva clase secundare, a urmat școala de cântăreți bisericești din Mănăstirea Neamț și a îmbrățișat viața monahală. Avea suflet curat și cânta îngerește.
În toamna anului 1947, fratele Gheorghe Gașpar a venit la Mănăstirea Sihăstria. Toți îl iubeau pentru blândețea și smerenia lui. Mai târziu, îmbolnăvindu-se, a făcut ascultare un an de zile la oile mănăstirii. Acolo a citit cuvintele Sfinților Părinți și a început a învăța rugăciunea lui Iisus. La strană cânta așa de frumos, că scotea lacrimi. Iar când nu cânta, se ruga în taină. Inima sa era cuprinsă de o mare pace duhovnicească. Iubea liniștea și tăcerea.
Într-o zi, a zis către stareț:
– Doresc să mă fac călugăr! Vreau să fiu și eu dincolo numărat în ceata călugărilor!
Părinții l-au călugărit. Simțeau că îl cheamă Dumnezeu. Era suferind. În biserică stătea nemișcat câte patru ore și era așa de pătruns de dulceața rugăciunii interioare, încât nu observa când se termina slujba. Uneori îl întrebau frații:
– Cum te simți în biserică, părinte Ghervasie?
– Mă simt ca în Cer!, răspundea el. Părinții mi se par ca niște îngeri, iar sfinții de pe icoane plutesc în văzduh!
Astfel, toți s-au folosit de cuvintele și de așezarea lui.
La sfârșitul slujbei parcă era răpit. Unul dintre părinți îl deștepta, zicând:
– Părinte Ghervasie, hai la chilie că s-a terminat privegherea!
Odată a zis către un frate:
– Îmi pare rău că mă duc din trup și n-am învățat mai bine rugăciunea lui Iisus! În toate necazurile mele numai cu aceasta m-am mângâiat.
La 5 octombrie 1948, bunul nevoitor a cerut Preacuratele Taine. Părinții l-au dus la biserică și l-au împărtășit. Apoi, i-au zis:
– Părinte Ghervasie, cântă un axion la Maica Domnului, așa cum cântai odată!
Iar el a cântat cu glas îngeresc, plin de bucurie, axionul „Vrednică ești cu adevărat”. Apoi, sărutând icoana Maicii Domnului și cerându-și iertare de la toți, s-a dus la chilie. După trei ore și-a dat sufletul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 586)