Către iconomul obștii acestea poruncea marele stareț:
‒ O, prea iubite fiul meu iconoame, întru cele mai ușoare iconomii firești vei săvârși îndreptări de slujbă după cum Sfântul Nicolae îți va povățui mintea. Iar întru ascultările mai grele, cu nedumeriri de taină, să nu calci hotarul, ci să întrebi și pe duhovnici, că atunci mai puțin vei greși.
Zicea iarăși:
‒ La toate ascultările să ai grijă a nu se face ceva pagubă, nici risipire fără de rânduială sau vătămare celor rânduiți de tine în ascultare. Ci, la fiecare slujbă să așezi câte trei oameni, ajutându-se unul cu altul. Să-ți fie în știre și aceasta, fiule ‒ zicea bătrânul ‒, ca pe cei posomorâți și fricoși la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că, negreșit, te vor rușina.
Apoi adăugă starețul Gheorghe și aceste cuvinte părintești către iconomul mănăstirii:
‒ Fiule iconoame, prea cu bună pază să cumpănești greșelile fraților, a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales cu multă milostivire, după duh. Că zice Hristos: „Milă voiesc, iar nu jertfă” (Matei 9, 13).
Zicea și acestea:
‒ Deși multe căderi vor pătimi frații, ca niște oameni cu neputințe, și felurite scârbe cu nemulțumire îți vor pricinui, tu, fiul meu, nu-i mustra cu patimă, nici să-i osândești după obicei, ca să nu cazi și tu din bunătăți și mai târziu vei rămâne cu mântuirea mai prejos decât cei ce de-a pururea cad și se scoală.
Iarăși zicea iconomului:
‒ Arată-te vesel spre frați și foarte mult vei fi iubit de toți. Și chiar de vei pătimi întocmai ca dreptul Iov, să nu te aluneci dând vină asupra fraților sau cârtind asupra Ziditorului a toate. Că destul îți este folosul a te păzi cu cinste de păcat și a mângâia sufletele lor.
Altădată iarăși învăța pe iconom, zicând:
‒ Să știi, fiul meu prea iubite, că și rânduiala iconomiei celei dinlăuntrul sufletului este un dar foarte scump și nu lesne de aflat, care întrece cu prețul toată agonisita cea trupească. Deci, să nu se vatăme frații, apropiindu-se de tine ca să ia folos. Și nici tu să nu simți durere când te vor necăji întru ceva. Numai prin harul acesta, ce este tăinuit de furii cugetelor, degrabă vei umple jitnițele faptelor bune, săturând din destul adunarea obștii.
La urmă adaugă și aceste cuvinte:
‒ Fă-te ca un tată iubitor de fii și te bucură de sporirea lor, că atunci și ei îți vor purta neputințele tale.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 329-330)