Patericul omului grăbit



Patericul omului grăbit
Patericul omului grăbit

La hramul Sfântului Ioan din 24 iunie 1898 au participat mii de pelerini din Moldova și din provinciile vecine. Toată Suceava era plină de credincioși. Cu acest prilej a venit și soția unui boier moldovean. Aceasta, după ce ascultă slujba, se închină la sfintele moaște, se urcă în trăsura cu patru cai și dădu poruncă vizitiului să plece spre casă. Dar oricât lovea caii, trăsura nu se mișca din loc, încât femeia a fost cuprinsă de frică. Apoi a coborât din trăsură, a spus episcopului și preoților întâmplarea și le cerea ajutor. Episcopul i-a zis:
‒ Doamnă, poate ai făcut vreun păcat azi, de nu poți pleca acasă! Închină-te în biserică, mărturisește-ți păcatele la un preot și cred că te vei întoarce cu bine.
La spovedanie, femeia a mărturisit cu lacrimi în ochi că a rupt o bucată din degetul Sfântului Ioan, ca s-o ducă acasă de binecuvântare și ajutor. Atunci preotul i-a dat canon să aducă înapoi părticica luată, să-și ceară iertare de la Sfântul Mucenic Ioan și să facă rugăciuni și metanii, căci numai așa va putea pleca. Cum a făcut ceea ce i-a poruncit preotul, femeia a plecat cu bine și bucuroasă la casa ei.
În 1964 a fost adus la Sfântul Ioan, pentru rugăciune, un om bolnav de minte. După ce i s-a făcut de trei ori Sfântul Maslu, bolnavul s-a făcut sănătos. A treia zi a venit la mănăstire vindecat și a dat mulțumire lui Dumnezeu.
În toamna anului 1969, un om din părțile Sucevei a devenit mut din lucrarea diavolului. Rudele l-au adus la moaștele Sfântului Ioan pentru rugăciune. Părinții i-au făcut Sfântul Maslu, i-au citit molitfele Sfântului Vasile și l-au pus să citească acatistul Sfântului Ioan cel Nou lângă sfintele moaște. Noaptea, bolnavul a dormit la mănăstire, iar dimineața s-a sculat sănătos și s-a dus acasă, dând laudă și mulțumire Mântuitorului nostru Iisus Hristos și Sfântului Mucenic Ioan.
În anul 1960, o copilă din comuna Putna (Suceava) și-a pierdut vederea din cauza unei boli. O creștină evlavioasă din sat a adus copila la Sfântul Ioan de la Suceava. Aici s-au rugat amândouă, apoi preoții i-au făcut Sfântul Maslu și au miruit-o la ochi cu untdelemn sfințit. La urmă, când bătrâna conducea copila să iasă din biserică, plină de uimire și cu lacrimi în ochi, fetița a strigat:
‒ Mătușă, văd, nu mă mai ține de mână! Sfinte Mare Mucenice Ioane, vindecă-mi ochii și durerea inimii mele!
Dând laudă lui Dumnezeu pentru această minune, s-au întors amândouă acasă sănătoase și cu mare bucurie.
În anul 1969, o creștină, Maria, din satul Ciumulești (Suceava), bolnavă de ochi, nu vedea aproape deloc. Dar, auzind de minunile Sfântului Ioan, a fost adusă la Suceava. Aici s-a închinat la sfintele moaște, s-a spovedit și s-a împărtășit cu Trupul și Sângele lui Hristos și i s-a făcut de trei ori Sfântul Maslu. Pentru multa ei credință, femeia s-a vindecat complet și, mulțumind marelui mucenic, s-a întors vindecată la casa ei.
În același an, o fetiță de zece ani numită Ana, din satul Corni (Botoșani), în urma unei spaime, și-a pierdut graiul. Fiind adusă la Mănăstirea Sfântul Ioan din Suceava, i s-au făcut rugăciuni și Sfântul Maslu de trei ori și pe loc s-a vindecat, încât se mirau toți de darul tămăduirii ce izvorăște din aceste sfinte moaște.
Un tehnician care lucra la un laborator universitar a fost iradiat și paralizat, încât nu putea nici măcar a se hrăni singur. Auzind de Sfântul Ioan, a venit aici cu mare credință și speranță în ajutorul lui Dumnezeu. Căzând în genunchi, s-a rugat mult cu lacrimi, zicând:
‒ Sfinte Mare Mucenic Ioane, știu că pentru păcatele mele m-a pedepsit Dumnezeu cu boala aceasta. Dar știu că Domnul este milostiv cu noi, păcătoșii, iar tu vindeci pe cei suferinzi care vin cu credință la tine. Vindecă, mă rog, și mâinile mele bolnave, ca să mă pot închina lui Dumnezeu, să mă pot hrăni singur și să nu fiu povară altora. Ajută-mă, Sfinte Mucenice Ioane, ajută-mă și-mi vindecă mâinile, că îmi pare rău de păcatele mele și mă hotărăsc să urmez de acum lui Hristos!
În clipa când se ruga din inimă și vărsa lacrimi, mărturisește bolnavul, a simțit deodată o căldură străină în mâinile sale și o furnicare a nervilor de la vârful degetelor până la umeri. Apoi a început să simtă și să miște singur degetele, palmele și brațele până sus. Conștient că în clipa aceea Dumnezeu, cu rugăciunile Sfântului Mucenic Ioan de la Suceava, i-a vindecat mâinile paralizate, a căzut din nou la rugăciune, mulțumind Domnului și plăcutului Său cu lacrimi de bucurie.
La urmă s-a ridicat și a plecat fericit la casa sa, mărturisind tuturor cum a făcut Domnul milă cu el.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 78-80)



Recomandări

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)
„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)