Patericul omului grăbit

După trei ani de păstorie a Mitropoliei Tesalonicului și apoi, alți patru ani, a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, Sfântul Ierarh Nifon a fost chemat de Radu cel Mare, domnul Țării Românești, să păstorească Mitropolia de la Curtea de Argeș, care i-a zis:
– Mă rog arhieriei tale să vii în Muntenia, să ne înveți pe noi, că suntem cu totul lipsiți de învățătură duhovnicească, de păstori și învățători. Aici te vei odihni și toți te vom primi cu bucurie. De astăzi te avem povățuitorul și păstorul nostru, ca să ne înveți calea mântuirii și să se facă orice vei porunci!
Sfântul Nifon a răspuns:
– Fiule Radu, îți laud socoteala cea bună; dar să dea Dumnezeu s-o ții până la sfârșit. Orice voi face spre îndreptarea voastră, s-o primiți cu mulțumire. Chiar tu, de vei greși, să primești duhovnicescul meu sfat, căci, atunci când domnul țării va călca legea și va defăima sfintele canoane, se face mare cădere multora, pentru că oamenii se pleacă lesne spre lucrul cel rău.
La urmă i-a adăugat:
– Tu, care ai stăpânirea în mâinile tale, se cade să sfătuiești pe toți supușii tăi și să pedepsești pe cei fără rânduială. Să nu cauți la față, nici la mare, nici la mic, și să faci judecată dreaptă, care este de la Dumnezeu.
Păstorind Biserica și poporul binecredincios al Țării Românești timp de cinci ani, în anul 1505, Sfântul Ierarh Nifon a plecat din nou la iubita lui liniște și smerenie din Muntele Athos, din cauza fărădelegii făcute de domnul muntean, căsătorind pe sora lui cu un boier moldovean ce-și lăsase femeia și copiii. Înainte de plecare a zis cu amărăciune către domnul muntean:
– Să știi că toată puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Și-a vărsat Preasfântul Său Sânge, ca s-o curețe de tot păcatul și s-o sfințească. Ea va fi curată și sfântă prin lucrarea dumnezeieștilor porunci, pe care doresc să le păzesc până la sfârșitul vieții mele. Nu voiesc pentru nevoile mele nici bani, nici haine, nici vreo cinste nu cer de la tine. Eu am fost rânduit de Domnul ca să cert pe cei fărădelege și nu vreau să fiu părtaș la a ta fărădelege, pentru că nici o lege nu mă lasă. Eu mă voi duce unde mă va îndrepta Domnul, însă voi veți muri în fărădelege. Multe necazuri și dureri și nenumărate rele vor veni peste voi. Atunci mă veți căuta, dar nu mă veți mai găsi în viață!
Iar către fiul său duhovnicesc, Neagoe Basarab, pe care îl iubea foarte mult, a zis:
– Văd, fiul meu, că mare pedeapsă va veni peste locul acesta și vei fi în primejdie și tu cu tot neamul tău. Dar Preamilostivul Dumnezeu te va păzi de tot răul, de vei păzi poruncile pe care ți le-am dat. Nu numai că te vei izbăvi de orice primejdie, ci și la mare cinste te vei ridica și se va vesti numele tău în toate părțile. Dar să-ți aduci aminte de mine, părintele tău duhovnicesc. Iar eu, de voi avea îndrăzneală către iubitorul de oameni Dumnezeu, Îl voi ruga pentru tine.
Apoi l-a binecuvântat și l-a sărutat. La fel a făcut cu tot clerul și poporul iubitor de Hristos. Căci i-a adunat pe toți în biserică, le-a dat cel de pe urmă cuvânt de învățătură, i-a binecuvântat cu lacrimi în ochi și, luându-și ucenicii săi, Macarie și Ioasaf, a plecat spre Sfântul Munte.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 144-146)