Patericul omului grăbit

Cuviosul Nectarie Protopsaltul, de la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos (1808-1903)
Schimonahul Nectarie Crețu a fost unul din cei mai îmbunătățiți călugări români care s-au nevoit de-a lungul secolelor în Muntele Athos. S-a născut în orașul Huși, dintr-o familie de țărani credincioși cu mai mulți copii. Din botez se numea Nicolae. Fratele său mai mare, Alexandru, era deja călugăr la Mănăstirea Ciolanu (Buzău), cu numele de Atanasie.
Între anii 1840-1842, episcopul Sofronie Miclescu a luat pe tânărul Nicolae Crețu la Episcopia Hușilor, împreună cu alți tineri, unde a învățat tipicul și muzica bisericească.
Apoi ajunge cântăreț la o biserică din Galați. După puțin timp, este luat de fratele său la Mănăstirea Ciolanu și îmbrăcat rasofor. De aici, amândoi frații fac o călătorie la Muntele Athos și Ierusalim, apoi se reîntorc în Moldova, la Mănăstirea Neamț. Aici, starețul Neonil l-a tuns în schima monahală, cu numele de Nectarie.
Prin anul 1845, schimonahii Nectarie și Atanasie se duc definitiv la Sfântul Munte, unde își cumpără o chilie mică lângă mare, în partea de răsărit a Athosului, la locul numit Vigla. În această colibă pustnicească s-a nevoit Cuviosul Nectarie împreună cu fratele său vreme de 16 ani, ajungând cel mai mare cântăreț și protopsalt al Muntelui Athos din a doua jumătate a secolului XIX.
În anul 1862, după sfințirea bisericii din Schitul Prodromu, părinții Nectarie și Atanasie părăsesc viața de pustie și vin în schit, împreună cu alți călugări români, unde rămân până la moarte.
În anul 1903, Cuviosul Nectarie s-a mutat din viața aceasta și a fost îngropat la Prodromu alături de fratele său, Atanasie.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 482- 483)