Patericul omului grăbit

Uneori, starețul Ambrozie, fugind de slava lumească, după exemplul înaintașului său, starețul Lev, se comporta ca și cum ar fi fost scrântit. Dacă îi prezicea cuiva ceva, vorbea pe un ton glumeț, așa cum am menționat mai sus, încât ascultătorii începeau să râdă; dacă vroia să dea ajutorul în boală cuiva, lovea locul bolnav cu mâna sau uneori cu toiagul, și boala trecea.
De exemplu, a venit la stareț un călugăr cu o cumplită durere de dinți. Trecând pe lângă el, starețul l-a lovit cu toată puterea pumnului peste dinți și, vesel, l-a întrebat: „E bine?”. „E bine, batiușka”, a răspuns călugărul în râsul tuturor – „dar încă mă doare foarte mult”. Însă, când a ieșit de la stareț, a simțit că durerea a trecut și nici după aceea nu a mai revenit. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
(Patericul de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2012, p. 253)