Patericul omului grăbit

Episcopul Chesarie Păunescu, al Dunării de Jos (1888–1975)
Evlaviosul episcop Chesarie Păunescu, care a păstorit Episcopia Constanței și Dunării de Jos timp de 29 de ani, a fost una dintre cele mai luminoase figuri de ierarhi români din a doua jumătate a secolului nostru.
Fiu de părinți credincioși, Toma, învățător, și Iordana – din satul Dobrotești, comuna Amărăștii de Sus (Dolj) –, a fost ales și chemat de mic să slujească Biserica lui Hristos. După ce urmează Seminarul „Sfântul Nicolae” (Râmnicu-Vâlcea) și Seminarul Central din București și apoi Facultatea de Teologie, devine licențiat în anul 1911 și își închină viața cu totul lui Dumnezeu.
Călăuzit de Duhul Sfânt, renunță la cele trecătoare și intră în cinul monahal în anul 1914, fiind tuns în monahism la Episcopia Hușilor, pe seama Mănăstirii Dobrovăț. Apoi devine arhimandrit de scaun și venerabil slujitor al Catedralei episcopale din Huși, până în vara anului 1929. Mărturisesc cei care l-au cunoscut, precum și ucenicii săi, că arhimandritul Chesarie era un călugăr foarte distins, corect, smerit, iubitor de rugăciune și nelipsit de la slujbele bisericii. Respecta cu sfințenie porunca ascultării, programul slujbelor și rânduiala pravilei de chilie, ca și sfaturile duhovnicului său, el însuși fiind un duhovnic iscusit. Slujea cu multă evlavie cele sfinte și avea darul duhovniciei, încât mulți veneau la el să-și mărturisească păcatele.
În anul 1929, arhimandritul Chesarie este numit director al Seminarului Monahal de la Cernica, apoi și stareț al acestei mănăstiri. Timp de peste zece ani a crescut și a format sute de seminariști, monahi din toate mănăstirile țării, dintre care unii au ajuns apoi ierarhi distinși, stareți, duhovnici și slujitori buni la centrele eparhiale și prin mănăstiri. În anul 1942 este numit director al Seminarului Central din București. Aici, ca și la Cernica, formează numeroși tineri, viitori preoți și slujitori ai Bisericii lui Hristos, făcându-și întru toate datoria de preot, profesor și pedagog duhovnicesc.
La începutul anului 1944, arhimandritul Chesarie Păunescu a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și hirotonit episcop al Constanței și apoi al Dunării de Jos, ascultare pe care o duce cu mare demnitate și dăruire pentru Biserica lui Hristos. Peste un sfert de veac a păstorit bunul păstor turma cea cuvântătoare, a hirotonit sute de preoți, a restaurat și înnoit zeci de biserici, a făcut vizite canonice prin orașe și parohii de țară și a mângâiat multe suflete zdrobite.
Virtuțile care au încununat creștetul și sufletul venerabilului episcop Chesarie au fost acestea: multă evlavie și corectitudine la săvârșirea sfintelor slujbe bisericești, milostenie deosebită față de săraci, de țărani, de elevii lipsiți, de toți cei în nevoi și suferințe. Multă grijă duhovnicească pentru rugăciunea individuală, pentru călugări și preoți lipsiți, pentru bisericile sărace, pentru oricine îi bătea în ușă și îi cerea ajutor material sau moral.
Ultimii doi ani ai vieții sale, episcopul Chesarie a trăit la Episcopia Dunării de Jos ca un adevărat sihastru, în totală retragere, în tăcere și smerenie, în rugăciune, post, milostenie și așteptare cu nădejde a mutării sale la cele veșnice.
Încărcat de zile și împodobit cu multe fapte bune, la 30 octombrie 1975, evlaviosul episcop Chesarie Păunescu și-a dat sufletul cu pace în mâinile marelui Arhiereu Iisus Hristos, fiind înmormântat alături de catedrală.
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 664-665)