Românii înzestrați de la natură sau care și-au format în timp gusturi mai rafinate cunosc, din călătoriile lor europene, berea belgiană „Leffe”; o licoare pornită în secolul al XIII-lea dintr-un sălaș sfânt – o mănăstire catolică – pentru a-și învălura plăcutele senzații pe gâtlejuri internaționale. Au încercat-o pe terasele Paris-ului și în cafenelele Bruxelles-ului, au savurat-o în Luxembourg, dar au regăsit-o, cu plăcută nedumerire, în rafturile supermarketurilor din prăpădita noastră țară.
Interesant este că, la vremea lansării sale spre o nouă treaptă de notorietate – se întâmpla prin anul 1975 -, această marcă nu a avut la îndemână bugete de publicitate copleșitoare, pentru a-și înfige stindardul în inima pieței și a trece la producția industrială.
Așa că a fost silită să apeleze la o altă tactică. Aceea de a trimite gratuit câte o superbă cutie, conținând fiecare patru sticle – patru sortimente – de bere „Leffe”, la câteva mii de personalități reprezentative din lumea spectacolului, din lumea presei, din lumea politică și din alte lumi, comparative ca importanță. Persoane considerate a fi lideri de opinie în domeniile lor, persoane capabile, prin ponderea lor, să influențeze, chiar să dicteze indirect comportamentul de cumpărători al celorlalți.
Aceeași situație este valabilă și în alte domenii, chiar și în artă, unde comportamentul consumatorilor este dictat de liderii de opinie. Dacă cinci critici de artă cu greutate decid că opera unui anume pictor este guvernată de un talent care alunecă spre geniu, nimeni nu îndrăznește să se pună de-a curmezișul. Consumatorul de artă nu se pronunță, decât după ce a ascultat opinia liderilor de opinie din domeniu. Așa a apărut pe piață un Patapievici, ca să luăm cel mai sforăitor exemplu din ultimiii ani. La fel ca berea „Leffe”.
Cu o singură diferență, dar una notabilă. Dacă în cazul berii „Leffe” liderii de opinie au sprijinit un produs de foarte bună calitate, cu gonflabili ca Patapievici, mai devreme sau mai târziu lumea oricum se lămurește.



