Patapievici, revocat în maximum 15 zile cu toată conducerea, după ce Guvernul a schimbat Legea ICR



Guvernul a modificat Legea de funcționare a Institutului Cultural Român permițând inclusiv schimbarea lui Horia-Roman Patapievici de la conducerea instituției în maximum două săptămâni, până la sfârșitul lunii iunie, acesta urmând să fie revocat din funcție prin hotărâre aprobată în plenul Senatului
Prin ordonanța de urgență aprobată în ultima ședință, Guvernul a decis că, în termen de maximum 15 zile, plenul Senatului va numi atât conducerea operativă a Institutului, care va trece astfel sub control parlamentar, cât și membrii Consiliului de conducere.
Conducerea operativă a Institutului va fi asigurată de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreședinți, numiți și revocați în/din funcție de plenul Senatului, cu votul majorității senatorilor prezenți, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreședinților va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.
Ordonanța Guvernului stabilește că funcția de vicepreședinte al Institutului este incompatibilă cu cea de membru al unui partid politic, fără însă nicio referire din acest punct de vedere la președintele instituției.
Institutul este condus în prezent de Horia Roman Patapievici, din postura de președinte, și de Tania Radu și Mircea Mihăieș, din postura de vicepreședinți.
Până în prezent, Institutul Cultural Român a funcționat sub autoritatea președintelui României, care este și președintele de onoare al Institutului.
Decizia Guvernului de a trece Institutul Cultural Român de sub autoritatea președintelui în subordinea Senatului a fost justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituția era „mult prea politizată”.
De cealaltă parte, președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că este mândru de activitatea ICR de când este el șef al statului, acuzând Guvernul și PSD că nu au avut decența să îl anunțe despre mutarea ICR de la Președinție la Senat.