Fotbal Club Cetatea

Păstrarea lui Cososchi pe Areni, o prioritate

Cososchi spune că se simte bine la Suceava

Oficialii Cetății sunt dispuși să facă toate eforturile în intersezon pentru a prelungi șederea pe Areni a fundașului central Adrian Cososchi. Fotbalistul în vârstă de 23 este împrumutat de Poli Iași la Suceava până la finalul actualei ediții de campionat, însă evoluțiile sale constant bune din acest sezon au atras destule priviri asupra lui. „Cososchi a fost remarcatul echipei noastre aproape etapă de etapă. Chiar și Țiti Dumitriu, fostul antrenor al Stelei, mi-a cerut referințe despre el la finalul partidei de la Brănești. Este un băiat serios care a renăscut practic la Cetatea și din câte știu eu și-ar dori să rămână cât mai mult timp la noi”, a mărturisit președintele Ciprian Anton.
Jucătorul nu se gândește decât la meciul cu Dunărea Galați
Fotbalistul în cauză a declarat în mai multe rânduri că se simte foarte bine la Suceava, însă a precizat că în acest moment nu se gândește decât la meciul din etapa viitoare, din deplasare, cu Dunărea Galați. „Avem mare nevoie de un rezultat bun în următorul meci de campionat. Mergem la Galați să ne jucăm șansa, pentru că n-avem nimic de pierdut. Traversăm o perioadă mai dificilă, dar trebuie să recunoaștem că am avut și ghinion în ultimele 3 partide. În ultima etapă, spre exemplu, ne-a bătut Bacăul, o echipă care a tras un singur șut pe spațiul porții”, a spus Adrian Cososchi.

Recomandări

Patinoarul artificial Areni – Zone47, redeschis celor dornici de distracție pe gheață, după o transformare uimitoare

Suceava s-a numărat printre marile centre universitare din țară în care ANAF a derulat o nouă campanie națională de educație fiscală

„Ora de Biblie” 2025: Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, alături de cei peste 7.500 de elevi care au citit integral Scriptura într-o oră