Pastorala Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei, 2006

– SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE
IUBITULUI NOSTRU CLER ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN CUPRINSUL PATRIARHIEI ROMÂNE, HAR, MILĂ ȘI PACE DE LA DUMNEZEU TATĂL, IAR DE LA NOI, ARHIEREȘTI BINECUVÂNTĂRI!
1. Iubiți credincioși și credincioase,
A intrat demult în tradiția Bisericii noastre ca în cea dintâi Duminică a Postului Mare, când ne pregătim să evocăm după cuviință Învierea Domnului, să ne aducem aminte de un eveniment cu adevărat mare din istoria creștinătății și anume biruința dreptei credințe împotriva celor care au interzis cinstirea sfintelor icoane. Au fost unii până atunci care au socotit că icoana este un fel de idol și că, de aceea, trebuie înlăturată. Conducători ai Bisericii de pretutindeni s-au întrunit la Niceea în anul 787 și deliberând asupra a ceea ce formează datoria unui bun credincios, au hotărât că cinstirea icoanei care reprezintă pe Mântuitorul, pe Maica Domnului, pe Sfinții Apostoli, și pe toți sfinții ține de comportamentul firesc al oricărui creștin și, deci, nu trebuie interzisă. În felul acesta s-a ajuns să se renunțe la unele păreri greșite și să se precizeze care este credința cea dreaptă. Și, pentru că dreapta și adevărata credință în limbajul nostru se numește ortodoxă, Duminica de astăzi poartă tocmai acest nume, adică Duminica Ortodoxiei.
În această zi înălțătoare care coincide, cum spuneam, cu intrarea în perioada Sfântului și Marelui Post de Paști, noi, membrii Sfântului Sinod am socotit că este potrivit să ne adresăm, fiilor și fiicelor Bisericii Ortodoxe Române, cu un cuvânt părintesc de învățătură și îndemn spre cele bune.
2. Dragii noștri credincioși și credincioase,
Cuvântul ortodox, dincolo de înțelesul lui confesional, însemnează în primul rând dreapta credință. Un ortodox adevărat, însă, se caracterizează nu numai prin credință dreaptă, ci și prin fapte pe măsura acesteia. Sfântul Apostol Pavel adresându-se odată credincioșilor din Corint le spunea: ’De aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt’ [I Corinteni 13, 2]. Altfel zis, orice creștin trebuie să creadă cu tărie, dar în același timp să-și îmbogățească viața cu fapte bune. Or, ce alt bine poți să faci decât în primul rând să-ți iubești aproapele și să-l împărtășești de tot binele de care ești în stare.
Acum și aici, noi creștinii din vremea și locul unde trăim, ne dăm seama, fără a voi prin aceasta să rostim un cuvânt de judecată, că într-un anume fel credința noastră s-a împuținat și tot așa dorința de a face binele. Sunt multe necazuri, din cele mai felurite, sunt fără sfârșit lipsurile cu care se confruntă semenii noștri, persistă tragediile din viața atâtora dintre noi. Nu putem să nu ne aducem aminte între altele de inundațiile care s-au abătut asupra țării noastre în cursul anului trecut. Dincolo de acestea însă, viața de fiecare zi este însoțită inevitabil nu doar de nesfârșite lipsuri, ci și de multele lor urmări.
Față de acestea toate, bunul creștin nu poate rămâne nepăsător ci, urmând poruncii apostolice: ’Facerea de bine și dărnicia nu le dați uitării, căci cu jertfe ca acestea se mulțumește lui Dumnezeu’ [Evrei 13, 16], așa și noi să ne străduim să facem tot binele de care suntem în stare.
Trebuie să știm că facerea de bine cea plăcută lui Dumnezeu este numai aceea făcută de bunăvoie, din bunătatea inimii. Sfântul Apostol Pavel îndemna oarecând pe Corinteni spunându-le: ’Fiecare să dea cum socotește cu inima sa, nu cu părere de rău sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună’ [II Corinteni 9, 7], motivând ’căci dacă este bunăvoință, bine primit este darul, după cât are cineva, nu după cât nu are’ [II Corinteni 8, 12]. Așadar, datori suntem și noi să săvârșim fapta bună ca rod al credinței noastre mai ales în vremea de acum când mulți dintre confrații noștri aflați în țară sau în afara granițelor ei au nevoi pe care nu și le pot împlini singuri.
3. Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,
Prin faptele noastre bune ne facem împreună-lucrători cu harul lui Dumnezeu, înaintăm pe calea desăvârșirii noastre sufletești și pregătim mântuirea sufletului nostru.
Pentru această împreună-lucrare, noi, membrii Sfântului Sinod, vă chemăm și în acest an pe toți, harnici și devotați slujitori ai altarelor străbune, pe toți membrii Consiliilor și Comitetelor parohiale, pe epitropi și pe toți bunii credincioși să vă sporiți dragostea voastră față de Dumnezeu, față de Biserica Sa și față de aproapele, prin fapta cea bună a darului pentru Fondul Central Misionar al Bisericii Ortodoxe Române.
Obiceiul acesta, de a se ajuta creștinii între ei e vechi. Încă Sfântul Apostol Pavel organiza colecte pentru săracii din Ierusalim [II Corinteni 9, 11-14]. Darul vostru folosește sfintei noastre Biserici să-și asigure mijloacele materiale pentru ca și în acest an să continue opera sa caritativă, să poată ajuta unele parohii de pe cuprinsul țării, pentru împlinirea unor nevoi ca zidirea, repararea, pictarea sau înzestrarea bisericilor cu cele necesare. Această contribuție apoi ajută Biserica noastră să acopere cheltuielile necesare funcționării parohiilor românești din străinătate, unde trăiesc frați de-ai noștri care doresc să păstreze legătura cu Biserica-Mamă. Tot din această contribuție, în fine, Biserica își continuă buna conlucrare cu celelalte confesiuni în cadrul organizațiilor religioase din lume, pentru realizarea unității tuturor fiilor lui Dumnezeu.
Folosul cel mare al faptei de ajutorare se întoarce însă în primul rând spre fiecare dintre voi, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur: ’Voi care dați milostenii, voi câștigați și nu cei care primesc milostenii’ [Omilia VI la Epistola către Tit].
Urmați așadar, îndemnul Sfântului Apostol Iacov: ’Faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui’ [Iacob 1, 22], amintindu-vă neîncetat că ’Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu voie bună’ [II Corinteni 9, 7].
Prin aceasta, iubiții noștri, sporim în credință, nădejde și dragoste frățească. Prin aceasta se întărește unitatea spirituală a noastră a tuturor în cadrul Bisericii căreia aparținem. Cu puteri mereu înnoite contribuim la mai binele societății în care trăim. Acest lucru este bineplăcut lui Dumnezeu.
Așa vom putea rosti fiecare din noi, senini și liniștiți, împreună cu proorocul Isaia: ’O Doamne! Adu-ți aminte că am umblat înaintea Ta întru credincioșie și cu inimă curată, săvârșind ceea ce este plăcut înaintea ochilor Tăi’ [Isaia 38, 3].
’Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu-Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți’. Amin!
† T E O C T I S T,
Președintele Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al Cezareii Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române