† P I M E N,
DIN MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
Iubitului nostru cler, cinului monahal și binecredincioșilor creștini din de Dumnezeu păzita noastră Arhiepiscopie, har, milă și pace de la Dumnezeu-Tatăl, iar de la noi, arhierească binecuvântare.
Moto: Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, făcându-e om, ca omul să dobândească puterea să se ridice la Dumnezeu, pentru a se uni cu El.
IUBIȚI FII DUHOVNICEȘTI,
Faptul dumnezeiesc al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos cu trup ne este descris de cuvintele Sfintei Evanghelii, este înfățișat în sfintele icoane, iar însemnătatea acestei minuni, a Întrupării Mântuitorului, este lămurită în scrierile biblice ale Sfinților Apostoli și în operele Sfinților Părinți ai Bisericii, una și nedespărțită.
Stând înaintea icoanei Nașterii Domnului, închinându-ne și sărutând-o, înțelegem și simțim în adâncul sufletului nostru dragostea nemărginită a lui Dumnezeu față de noi, oamenii, și față de întreaga făptură a lui Dumnezeu. Această iubire ne este mărturisită de însuși Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos: „Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul Născut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3,16); „În aceasta este dragostea lui Dumnezeu, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre” (I Ioan 4, 10); „ … Dumnezeu Își arată dragostea Lui față de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoși și […] dacă pe când eram vrăjmași, ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcați fiind, ne vom mântui prin viața Lui” (Rom. 5, 8, 10); „Dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unul pe altul” (I Ioan 4, 11).
Mântuitorul ne-a învățat cum să ne iubim unul pe altul și prin Sfânta Sa
Evanghelie din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine” (Mat. 25, 35-36).
Deci în iubirea „fraților prea mici” ai Mântuitorului Hristos arătăm iubirea noastră față de Dumnezeu.
DREPTMĂRITORI CREȘTINI,
Iubirea pentru „frații prea mici” ai Domnului nostru Iisus Hristos întâmpină, din partea noastră, de multe ori, o reținere, o atitudine de egoism, gândindu-ne mai mult la noi și mai puțin la semenul nostru aflat în necazuri. Aflându-ne în această stare sufletească înseamnă că nu suntem pătrunși de dragostea lui Dumnezeu; cuvintele Sfintei Evanghelii sau bucuria din icoana Nașterii Domnului nu ajung la inimă, aceasta datorită credinței noastre slabe și a păcatelor nemărturisite în Sfânta Taină a Spovedaniei.
Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, făcându-Se om, ca omul să dobândească puterea să se ridice la Dumnezeu, pentru a se uni cu El.
Fiul lui Dumnezeu, scrie Sfântul Chiril al Alexandriei, „S-a făcut asemenea nouă (afară de păcat), pentru ca noi să ne facem asemenea Lui pe cât este cu putință firii noastre și pe cât o îngăduie iconomia reînnoirii noastre cea după har … El S-a făcut ce suntem noi, adică om, pentru ca noi să ne facem ce este El, adică «Dumnezeu după har»”.
Această stare duhovnicească ne este arătată atât în sfintele noastre icoane, cât și în cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „M-am răstignit cu Hristos și nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește în mine și viața mea de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Gal. 2, 20). La această trăire duhovnicească ajungem numai dacă luăm aminte și împlinim în faptă cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Să nu caute nimeni numai ale sale, ci fiecare și ale altuia. Gândul acesta să fie în voi, care era și în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și, la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filip. 2, 4-8).
Această stare duhovnicească își atinge plinătatea ei în noi prin împărtășirea cu trupul și sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne în Mine și Eu întru el, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi […] și are viață veșnică” (Ioan 6, 54, 56).
Aceasta este, de fapt, starea duhovnicească de restaurare a omului, pe care a adus-o întruparea, nașterea cu trup a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos, acesta este chipul omului nou, al creștinului care-și trăiește viața în sfințenie potrivit voii lui Dumnezeu (I Tes. 4, 3).
IUBIȚI FII DUHOVNICEȘTI,
Trăim într-o lume ispitită de dorința de îmbogățire în cele materiale și nu „în Dumnezeu” (Luca 12, 21).
Trăim într-o lume care tot mai mult se înstrăinează de valorile credinței și ale moralei creștine, uitând că, de fapt, „chipul acestei lumi trece” (I Cor. 7, 31).
Trăim într-o lume frământată sufletește, pentru care Crăciunul, Sărbătoarea Nașterii Domnului, nu ar trebui să însemne doar mâncare și băutură, ci mai ales ascultarea frumoaselor noastre colinde și participarea la slujbele bisericești de Sfintele Sărbători.
Trăim într-o lume care, după Evenimentele din Decembrie 1989, nu știe cum să folosească libertatea, nu mai ia aminte la cuvintele Sfintei Scripturi: „Trăiți ca oamenii liberi, dar nu ca și cum ați avea libertatea drept acoperământ al răutății, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (I Petru 2, 16), o lume care nu înțelege că a fi rob al lui Dumnezeu înseamnă a fi liber față de păcat, adică ieșit de sub stăpânirea păcatului care aduce moarte sufletului: „plata păcatului este moartea” (Rom. 6, 23), „să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia …” (Gal. 5, 13), „Sau disprețuiești tu bogăția bunătății Lui și a îngăduinței și a îndelungii Lui răbdări, neștiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Rom. 2, 4). Să luăm aminte la cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Tu, care te lauzi cu legea, Îl necinstești pe Dumnezeu prin călcarea legii? «Căci numele lui Dumnezeu, din pricina voastră, este hulit între neamuri»” (Rom. 2, 23-24).
Să punem la inimă, în aceste zile de bucurie duhovnicească, cuvintele adresate credincioșilor de cel care ne-a fost părinte duhovnicesc, Mitropolit al Moldovei și Sucevei timp de 20 de ani, apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prof. Dr. Justin Moisescu, de la a cărui adormire întru nădejdea învierii și a vieții veșnice s-au împlinit 20 de ani: „Ca oameni, noi trăim în lume, dar, creștini fiind, noi credem în Cel ce a făcut lumea. Lui Îi aducem închinarea rânduită de învățătura Sfintei noastre Biserici; Lui Îi încredințăm rugăciunile noastre făcute întru frângere de inimă, pe El Îl preamărim cu cântări de laudă. Lui Îi aducem prinosul smereniei noastre. Ascultarea de El ne-o arătăm prin alipirea noastră puternică de Sfânta Sa Biserică. În ea stând, ca singura corabie a mântuirii noastre, Îi aducem lui Dumnezeu, laolaltă cu netrupeștile puteri îngerești, mărirea cuvenită, ofranda sufletelor noastre întărite pe temelia dreptei credințe, sfințite de puterea harului ceresc și încălzite de dragostea față de Dumnezeu și de oameni” (Pastorală la prăznuirea Nașterii Domnului, anul 1956).
Această dragoste, dumneavoastră, bucovinenii, fiii eparhiei noastre, ați vădit-o pilduitor prin contribuția cu bani, alimente și hrană caldă, materiale de construcție și mână de lucru necesare construirii celor 72 de case pentru familiile sinistrate din comunele Arbore și Clit.
Fraților ierarhi și preoților din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, din Episcopia Dunării de Jos, din Episcopia Covasnei și Harghitei, din Episcopia Buzăului și din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, care în duhul frățietății creștine au sprijinit financiar opera Noastră de caritate, le adresăm calde mulțumiri.
Contribuția cea mai mare a avut-o vrednicul creștin Domnul George Becali, om de inimă, care este pe cât de bogat pe atât de milostiv. Dărnicia Domniei Sale s-a arătat asemenea samarineanului milostiv, „fără margini”. De aceea, după cuviință, suntem datori să-i mulțumim și să-l purtăm permanent în rugăciunile noastre îndreptate către Dumnezeu.
Mulțumindu-vă încă o dată pentru grija pe care ați arătat-o față de semenii noștri aflați în suferință, rog pe Bunul Dumnezeu să vă binecuvânteze în Noul An cu sănătate, pace și bună sporire!
Sărbători cu bine! La mulți ani!
Al vostru de tot binele voitor și către Domnul pururea rugător,
† P I M E N
ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
Dată în reședința noastră arhiepiscopală din Suceava la sărbătoarea Nașterii Domnului, anul mântuirii 2006, decembrie, 25.
