Învierea lui Cristos

Paștele romano-catolic la Suceava

Liturghia Solemnă parohială la Biserica Sf. Ioan Nepomuk

Credincioșii romano-catolici, care au celebrat sâmbătă Învierea lui Cristos, au participat duminică la Liturghia Solemnă parohială, oficiată la Biserica „Sf. Ioan Nepomuk” din municipiul Suceava.
Dacă în Sâmbăta Mare (Sâmbăta Învierii) sucevenii de confesiune romano-catolică au asistat la Vigilia Pascală (Liturghia Învierii), la care s-a oficiat Sfințirea Focului și a Lumânării Pascale, de la care au luat Lumina lui Cristos cu care au participat la procesiunea Preasfântului Sacrament, duminică au venit din nou la biserică, pentru a asculta Liturghia Solemnă.
Tot sâmbătă, zi în care au fost binecuvântate bucatele de Paște (pască, ouă roșii, cozonaci, preparate din carne), s-a făcut și slujba de sfințire a apei de botez, apă care se folosește atât pentru botezul nou-născuților, cât și al copiilor mai mari, care nu au primit botezul.
Slujba de Înviere se încheie cu o procesiune în jurul bisericii la care iau parte toți credincioșii care au plecat apoi acasă cu Lumina Învierii.
Liturghia Solemnă parohială din Duminica Învierii a fost oficiată de preotul paroh al Parohiei Romano-Catolice „Sf. Ioan Nepomuk”, Iosif Păuleț.
Ca și în anii precedenți, episcopul Petru Gherghel a adresat în scris tuturor credincioșilor romano-catolici din Diaceza de Iași (pe care o păstorește ajutat de episcopul auxiliar Aurel Percă), diaceză care include și județul Suceava, o „Scrisoare pastorală de Paști”.
„Convinși fiind că anul acesta – subliniază episcopul de Iași – este și trebuie să fie un an de har special pentru toți cei care credem în Cristos, ne îndreptăm spre toți și spre fiecare în parte și vă transmitem vouă, păstori ai credincioșilor noștri, vouă, Sfințiilor Voastre, vouă, dragi persoane consacrate, frați și surori, cu bucurie urarea noastră de fericire pentru sfânta Înviere și vă încredințăm, împreună cu episcopul nostru auxiliar Aurel și cu toți colaboratorii noștri din episcopie, seminar și celelalte comunități parohiale și mănăstiri, iubirii milostive a lui Dumnezeu, iubirii Fiului său preaiubit, mort și înviat și luminii Duhului Sfânt, cel ce ne luminează ochii și inima, invitându-vă să cântăm cu toții Domnului și să-l proslăvim, căci mare și milostiv este Părintele nostru ceresc.
Maica sfântă, maica milostivirii, preasfânta Fecioară Maria, și toți sfinții noștri protectori să vă ocrotească și să vă îmbucure mereu cu protecția lor.
Sărbători fericite cu bucurii și mângâieri!”

Recomandări

„Astăzi firea apelor se sfințește…” – Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Slujbe de sfințire a apei de Bobotează la Bosanci, în jurul altarelor de gheață ridicate de pompierii voluntari