Anul ăsta, în Ghencea, Paștele a sosit cu trei săptămâni mai devreme! Asta, dacă luăm în calcul declarația lui Becali de la începutul sezonului de primăvară, când își fixase ca termen pentru ocuparea locului 1, chiar Ziua Învierii Domnului. Iar de alaltăieri, Steaua chiar e acolo, chiar dacă „specialiștii” ne demonstrează cu argumente… inexistente, că tot CFR e lider. Fițele astea cu golaverajul care cică operează drept criteriu până în ultima etapă, când brusc dispare și lasă locul întâlnirilor directe e doar vrăjeală. Contează doar meciurile directe? Da. Are Steaua 4 puncte din 6, adică o victorie și un egal? Da. Așadar, pe locul 1 e Steaua, nu CFR. De alaltăieri și până la adânci bătrâneți, fiindcă doar nu credeți că dacă a pierdut ditamai diferența într-o singură lună, CFR-ul o fi în stare să o ia din loc spre vârful clasamentului tocmai când acolo s-a cocoțat Gigi. Iar ăsta, între timp, ce să facă? Să joace poker, să se haiducească prin pădurile de pe Muntele Athos, să construiască vile pentru viitorii sinistrați? Adică n-oți fi chiar așa de naivi încât să credeți că, o dată cocoțat acolo, Becali mai lasă să-i fugă puiul cu ața! Sau cloșca cu puii de 10 milioane, sau ce-o fi. Așadar, campionatul a cam luat sfârșit, rămânând doar lupta pentru locul 2, ăla care-i asigură fericitei ocupante șansa de a se face de râs în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Teoretic, asta ar fi CFR Cluj, însă în halul în care joacă acum, îmi vine să cred că bătălia e departe de a se fi încheiat. Cele 9 puncte în plus se pot volatiliza în doar 3 etape din cele 7 rămase. În fond, dacă a luat bătaie de la niște retrogradați, de ce n-ar mai bate-o și alții? În plus, chiar vedeți CFR-ul trecând de Fiorentina, de Liverpool, ori de Sevilla în turul ăla? E drept că nici celelalte nu-s cu mult mai breze, dintre ele parcă totuși Poli Timoșoara fiind cea mai răsărită. Una peste alta, Becali și-a mai făcut o dată pohta ce-a pohtit. Cu bani, cu arbitraje, cu tupeu, cu ce-o fi, a administrat mai corect și mai lucid situația și a rezolvat încă o dată problema. Iar la halul în care a jucat CFR, zău că trebuie luată în serios ideea că în tur a primit vreo 14-15 puncte de pomană.